Monografia orașului

I.Localizare

Orașul Urlați este situat pe Drumul Vinului și face parte dintr-un areal bogat de vestigii istorice de mare importanță, înconjurate de un cadru natural de o frumusețe deosebită, caracteristică regiunii viticole Dealul Mare. Aflat în zona colinară a Dealului Mare, pe valea Cricovului Sărat și pe dealurile din preajmă, se învecinează, la nord-est, cu comuna Ceptura, la sud-est, cu comuna Tomșani, la sud, cu comuna Albești Paleologu, la sud-vest, cu comuna Valea Călugărească, la vest, cu comuna Plopu, iar la nord, cu comuna Iordăcheanu.
Situat în sud-estul județului Prahova, la 450 latitudine nordică și 260 longitudine estică, în zona de contact dintre Câmpia Română și dealurile subcarpatice, orașul Urlați este format din localitățile componente Arioneștii Noi, Arioneștii Vechi, Cherba, Jercălăi, Mărunțiș, Orzoaia de Jos, Orzoaia de Sus, Schiau, Ulmi, Urlați (reședința), Valea Bobului, Valea Crângului, Valea Mieilor, Valea Nucetului, Valea Pietrei, Valea Seman și Valea Urloii.

II.Date geomorfologice

Relieful orașului este un relief deluros (la poalele dealurilor Istrița și Bucovel) cu înălțimi între 400 m și 700 m. Litologia este reprezentată prin faciesuri aparținând atât levantinului, cât și vilafranchianului, cu succesiuni de pietrișuri, nisipuri și argile, din care s-au format sedimente de solificare, alcătuite din argile, luturi, nisipuri și pietrișuri.
Cercetările geologice arată ca zona noastră a luat înfățișarea pe care o are astăzi la sfârșitul pliocenului (subetajul Levantin), în urma ultimelor mișcări tectonice de ridicare ale munților Carpați. În anumite locuri, pe versanți, depozitele levantice apar la zi. Din punct de vedere geologic, orașul se află în zona de contact dintre Câmpia Română și dealurile subcarpatice (Subcarpații Curburii). În zona de terasă, care se înalță cu 6 – 12 m față de nivelul albiei râului Cricovul Sărat și se înclină spre râu de la nord la est spre sud - vest, terenul se caracterizează prin stabilitate și relief lipsit de denivelări. Zona de luncă, pe partea stângă a râului Cricovul Sărat, este inundabilă și, parțial, mlăștinoasă.
În regiunea de câmpie din care face parte orașul Urlați se întâlnesc cernoziomurile cambice, în mare parte freatic-umede, cernoziomuri argiloiluviale, soluri brun roșcate, brun roșcate podzolite, brune podzolite și soluri podzolice argiloiluviale. În luncile râurilor se întâlnesc soluri aluviale în diferite stadii de evoluție, lacoviști, soluri gleice, iar pe întinsul con de dejecție al Prahovei predomină solurile branciog.
Zona de versant, ce delimitează teritoriul la nord-est, est si nord-vest, vest este cunoscută sub denumirea de Dealurile Urlaților și este caracterizată prin înălțimi de peste 400 de metri, cu o fragmentare accentuată cu văi adânci și înguste. Regiunea colinară a localității este slab reprezentată în vegetație lemnoasă spontană, rămânând pe unii versanți abrupți pâlcuri de pădure în care se găsesc ulmi, carpeni, stejari. Pădurile ocupă o suprafață de 138 hectare, având totodată și funcția specială de protecție, de gradul I și nu sunt populate de o faună bogată.

III.Suprafața

Orașul Urlați ocupă o suprafață de 4.383 hectare (0,93 % din suprafața totală de 471.587 hectare a județului Prahova), din care cea mai mare suprafață (82,55 %) o reprezintă terenul agricol / neagricol / alte forme – 3.549 hectare.
După forma de proprietate, terenul agricol este deținut în proporție de peste 96,39 % de proprietari privați, în timp ce terenul neagricol este deținut într-o proporție de peste 62,83 % de stat.
Din punct de vedere al evoluției terenului, în ultimii ani structura suprafeței administrative a orașului a înregistrat o creștere, de la 4367 ha la 4383 ha.

Modul de folosință Total/În proprietate privată	Hectare
Total	4383
din care în proprietate privată	3859
Agricolă	3549
din care în proprietate privată	3549
Arabilă	1282
din care în proprietate privată	1282
Vii și pepiniere viticole	1245
din care în proprietate privată	1245
Livezi și pepiniere pomicole	60
din care în proprietate privată	60
Terenuri neagricole total	834
din care în proprietate privată	310
Păduri și altă vegetație forestieră	27
din care în proprietate privată	0
Ocupată cu ape, bălți	23
din care în proprietate privată	3
Ocupată cu construcții	336
din care în proprietate privată	307
Căi de comunicații și căi ferate	138
Terenuri degradate și neproductive	311

Suprafața agricolă totală este alcătuită din teren arabil în cea mai mare parte 1282 ha, pășuni 829 ha, fânețe 132 ha, vii 1245 și livezi 60 ha.
Fondul forestier acoperă 27 hectare și este reprezentată de păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră.
Terenurile cu ape si ape cu stuf care se află pe întinderea orașului este de 23 hectare.
Terenul intravilan al orașului Urlați ocupă în prezent o suprafață de 1000,96 hectare (22,84% din total suprafață administrativă). Din acesta, 336 de hectare sunt ocupate cu locuințe.

IV.Istoric

OICONIMUL URLAȚI. Apar în documente ori pe hărțile vechi și transcrierile Orlat, Orlatz, Orlacz, Ourlatz, Urlat, Urlaț, Urlaci (vezi mai jos).

Fig.1. „Orlat” pe Mapa Specialis Walachiae (1788). Pot fi identificate ușor și alte așezări: Ploiești, Albești, Ceptura etc. Linia groasă șerpuită este apa Cricovului, iar liniile punctate sunt granițele fostului județ Săcuieni, desființat în sec. al XIX-lea. În mod evident apar multe erori de localizare. De exemplu, Bucovul (Bukof) este trecut în amonte de Urlați, pe râul Cricov.

Fig.2. Pe harta austriacă 1:140 000 (1790) „Urlat” apare pe dreapta Cricovului.

Fig.3. Harta Turciei Europene, Franz von Weiss 1:575 000 (1829).

Fig.4. Harta unor comitate maghiare din sudul Transilvaniei (1838) oferă spre marginea ei, la o acuratețe superioară hărților anterioare, și câteva detalii din Țara Românească, inclusiv târgul „Orlacz”.

Fig.5. Harta Hellert 1:100 000 (1843) transpune fonetic inițiala [u] în „Ourlatz”. Prima vocală în „Mizil” este în continuare [e]. Vom explica mai jos de ce.

Fig.6. Pe harta austriacă 1:1 400 000 (1854) Mizilul surclasează ca importanță Urlații, fiind reprezentat simbolic ca atare. Târgșorul (la S de Ploiești), fost mare târg medieval, apare printr-un cerc de rang inferior.

Fig.7. Harta Turciei europene, Flemming (1855) reproduce de fapt surse mai vechi. La acel moment Târgșorul era complet decăzut.

Fig.8. O altă hartă a lui Flemming 1:1 863 880 (1859) reproduce unele informații depășite cu peste două secole, când Târgșorul fusese mai însemnat decât Ploieștii.

Fig.9. Pe o altă hartă josefină (1860), de asemenea cu surse neactualizate, apare forma Orlatz. Târgșorul este evidențiat din nou mai mult decât ar fi fost cazul, iar granițele județului Săcuieni apar în continuare, chiar dacă acesta fusese desființat în 1844.

Fig.10. Harta balcanică, Stieler 1:2 500 000 (1881) folosește surse actualizate și are o acuratețe geografică foarte bună. Transcrierea „Urlazi” este cea mai apropiată fonetic de varianta modernă. Apar drumurile, căile ferate și râurile, iar relieful este reprezentat schematic conform scării, prin tehnica veacului, anume prin hașuri.

Fig.11. „Urlatzi” pe Harta României 1:1 700 000 (1887).

Fig.12. Varianta modernă „Urlați” pe Harta balcanică 1:500 000, Stieler, Vogel, Domann (1895).

Fig.13. Harta căilor de comunicație din jud. Prahova (1897).

Fig.14. Harta lui Rand McNally and co, Turcia în Europa și alte state balcanice (1897).

Fig.15. Harta germană Ernst 1:2 750 000 (1898). Mizil, transcris în varianta modernă, se afla atunci în județul Buzău.

Fig.16. Harta balcanică 1:500 000, Stieler, Domann, Vogel (1904) este aceeași cu cea din 1895, doar că apare în nuanțe sepia.

„Urlați” pare a fi un derivat cu sufixul slavonesc –aț din radicalul Orlu, Orlea, întâlnit și în alte locuri (Iorga 1926). În concordanță cu aceasta, putem bănui o legătură terminologică și cu Valea Orlei (spre Chițorani) sau Valea Urloii (sat component). În baza de date GeoNames găsim comuna Orlat în jud. Sibiu, satul Urlați în jud. Botoșani, satul Urlați în județul Vaslui. Orlea, cu nume de sat sau comună, apare în județele Hunedoara (lângă Subcetate) și Olt, iar în Vâlcea găsim derivatul Orlești tot pentru o comună.

Prin ce se aseamănă toate acestea? Aproape prin nimic. E drept, multe sunt așezate între dealuri joase. Totuși întâlnim un vârf Orlea (1237 m) în sudul Leaotei sau vârful Urlea (2473 m) în Munții Făgăraș. Așadar, dată fiind bogăția variantelor toponimice, etimologia Urlaților pe seama verbului „a urla” este absurdă. La fel, eventuala traducere a slav. „krik” (=strigăt, urlet), de la numele râului Cricov, este și ea la fel de nepotrivită.

Majoritatea așezărilor mai sus enumerate se află în proximitatea unor foste târguri importante și cetăți sau au fost ele însele târguri ori cetăți. De aceea este plauzibilă originea în magh. Váralatt (=Subcetate). Mai mult, prin analogie, se putea transfera metaforic sensul de „cetate” și acelor vârfuri impozante, Orlea/Urlea. Valea Urloii din Urlați își are obârșia taman sub vârful Scoruș (445 m), cel mai înalt din zonă, care, pe Planul Director de Tragere (1930), apărea chiar sub morfonimul D. Urloiu, cu P.T. Urloiu.

Fig.17. Dealul Urloiu cu punctul topografic Urloiu și Valea Urloi pe Planul Director de Tragere (1930).

Pe lângă certitudinea statutului de târg cu importanță locală, în privința Urlaților se vehiculează și legenda unei foste cetăți Stenota (Dicționarul terminologic și de regionalisme 1872), din care „ar mai fi rămas doar ruinele” spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Unde va fi fost aceasta și dacă chiar va fi existat nu cunoaștem. Cert este că atrage atenția un toponim de pe hărțile foarte vechi, anume Sandor/Sandar, care pare înrudit fonetic cu legendarul Stenota. Este cunoscută totuși amploarea inexactităților ori a invențiilor pe hărțile medievale și pe cele reproduse ulterior după acelea. Nu am întreprins demersuri suplimentare pentru a descoperi corespondentul actual al cetății respective, Sandor/Sandar. Nu am căutat nici alte mărturii despre Stenota.

Fig.18. Sandor fixată vag între Râmnic și Târgoviște pe Harta Valahiei, Abraham Ortelius, Jan Baptista Vrients (1583).

Fig.19. Aceeași așezare, Sandar, pe harta „Walachia, Servia, Bulgaria, Romania. Per Gerardum Mercatorem Cum privilegio” (1607).

Fig.20. Pe o hartă a țărilor române de la 1730 apar Vărbila (Vurrabila), Bucov (Bucvan), Berceni (Bertzani) și, în locul unde ar trebui să fie Urlații – Vasiglio. Acest toponim este fixat pe hărțile anterioare mai spre Dunăre, de unde bănuiesc că ar putea fi de fapt Urziceni.

Fig.21. Harta „Hongrie, Transilvanie, Exclavonie, Croatie”, de Jean Janvier (1780) este o altă reproducere a surselor medievale. Sandor apare din nou între apa Buzăului și a Ialomiței, între așezările Râmnic, Buzău, Gherghița și Câmpulung (Langenaw). Ultima dintre ele este notată de două ori, atât în varianta romanizată (Campalongne), cât și în cea germanizată (Langenaw), cea din urmă amplasată undeva la est de ceea ce ar putea fi apa Prahovei (afluent al Ialomiței), adică în locul Câmpinei. Încă o dată, confuziile geografice erau ceva comun. Oricum, pe această hartă putem restrânge aria de localizare a acestui Sandor mai aproape de Carpați, adică mai degrabă în zona subcarpatică, între râurile Prahova și Buzău.

Să fie acest Sandor legendara Stenota, adică o veche cetate din zona Urlaților? Să aibă legătură cu antroponimul maghiar „Alexandru”? Poate istoricii ne vor explica mai bine.

Să revenim la toponimul Urlați. Ar fi totuși rudimentară stabilirea simplistă a sensului de „cetate, târg”. Micul Dicționar Academic 2 (2010) vine cu următoarea definiție, care ar putea fixa etimonul, în urma unor asemănări evidente, într-un substantiv comun, urloi. Dintre sensuri, se remarcă cel de „coș pentru fum” (sens potrivit pentru Dealul Urloiu și celelalte vârfuri) și cel de „jgheab pentru apă/burlan/uluc/olan/buștean găunos”, potrivit foarte bine pentru Valea Urloii și celelalte așezări situate pe văi, între dealuri, adică pentru majoritatea oiconimelor enumerate la început:

urloi sn [At: KLEIN, D. 489 / V: (reg) hurloaie sf, hu~, or~ / Pl: ~oaie / E: nct] (Trs) Coș pentru fum. 2 (Mun; Olt) Burlan (la sobă). 3 (Mun) Fiecare dintre deschiderile pentru curățare din coșul sobei, lipite cu lut. 4 (Olt) Bucată de tablă care astupă gura cuptorului sau orificiul prin care iese fumul din sobă, după ce nu se mai face foc Si: (reg) astupoi. 5 (Mun; Olt) Tub sau jgheab pentru apă. 6 Conductă (1). 7 (Reg) Uluc1 (2) (la streașină casei). 8 (Trs; Mun) Buștean găunos. 9 Vas făcut dintr-un buștean scobit Si: (reg) ulei3. 10 (Mun) Stup. 11 (Înv; Trs) Tun primitiv. (Dexonline)

Pe de altă parte, Dicționarul Onomastic (1963) explică oronimul Orlea printr-o traducere slavonă a posesivului „al vulturului” (opала) care se dă pentru vârfurile carpatice. Aceasta ar fi valabilă pentru toponimele de aiurea, nicidecum pentru Urlații de Prahova:

ORLEA < subst. sl. opала adj. posesiv „al vulturului” etim. E. Petrovici, St. Lingv. IV 76), sau din forma de nominativ opaлж (Lex Paleosl., toponim slav pt. vîrful carpatin. 1. – b, (17 B II 168); Valea Orlii și Orlești ss.; Orlescu, olt. (Hur 98). 2. Cu aspirație, Horlești s. (Dm). 3. Orlacu, St.. (Hur 129). 4. Orlița s. 5. + -iga: Orliga t. (r. Tulcea). (Dexonline)

Dicționarul terminologic și de regionalisme (1872) propune o origine germanică a radicalului orlat, care ar însemna „ceva foarte vechi”, explicație prea vagă.

Deschidem paranteza unei necesare investigații ulterioare asupra oiconimului Orlate (Arlat, Arllat, Arllati, Orlash, Orlat, Orlate, Orlatti, Орлате) lângă Pristina, Kosovo, care stârnește interesul unei eventuale legături etimologice, așa cum s-au mai găsit cuvinte pereche în limba română și cea albaneză. Mai descoperim și o comună Orléat în Franța, probabil fără nicio legătură cu ceea ce ne interesează.

Însă ne atrage atenția, tot în Franța, un alt oraș important, anume Orléans, de la care își trage numele și marele oraș american – New Orleans. Ei bine, Orléans este denumit pe filieră latină, din Aurelianum, adică de la numele împăratului care a reconstruit orașul. Ar putea și radicalul de la noi, Orlu/Orlea/Urlea/Urla, să fi evoluat cumva de la numele aceluiași împărat, prin niște accidente fonetice, precum afereza lui [a] sau monoftongarea lui [au] la [u]/[o] și apocopa sunetelor finale!?

În fosta Dacia Traiană, de unde Aurelian și-a retras administrația și legiunile, toponimele au păstrat inițiala [o]: Orlat (Sibiu), Orlea (Hunedoara și Olt) sau Orlești (Vâlcea). La marginea fostei provincii, astăzi avem atât inițiala [o], cât și [u]: Vf. Orlea (Leaota), Vf. Urlea (Făgăraș), Valea Orlii, Urlați, Valea Urloii, Urleta (Prahova). Mai la E și NE, departe de fosta Dacia Traiana, avem astăzi doar inițiala [u]: Urleasca (Brăila), Urlești (Galați), Urlați (Vaslui), Urlați (Botoșani). După cum am văzut prin documente în cazul Urlaților de Prahova, de-a lungul timpului inițialele [o] și [u] au fost interschimbabile, așadar nu are mare relevanță transcrierea sa actuală.

Altceva captează atenția, anume localizarea „Orlelor” din fosta Dacia Traiana în zone de mare însemnătate istorică, pe rutele retragerii aureliene: Orlea (HD) se află pe valea Streiului, la 12 km de Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Orlea (OT) se găsește pe malul Dunării, Orleștii (VL) pe valea Oltului inferior, iar Orlat (SB) apare la poalele Carpaților, nu departe de municipiul-reședință, Sibiu.

Chiar dacă există și un Orlat de Sibiu (posibilă descendență germană a formei) aceasta nu înseamnă neapărat că și termenul-sursă ar fi tot germanic.

Bun, dar dacă „Orlele” și „Urlații” sunt toponime construite pe un radical evoluat din numele lui Aurelian, atunci ar trebui să găsim și antroponime care ar putea avea aceeași origine, altele decât Aurel, Aurelian, Aurica etc. Consultând harta numelor românești, găsim formele Orlea, Urlea și Urea, cu o frecvență mai mare în fosta Dacia Traiana:

Fig.22. Frecvența numelui de familie Orlea (Sursa: hartanumeromanesti)

Fig.23. Frecvența numelui de familie Urlea (Sursa: hartanumeromanesti)

Fig.24. Frecvența numelui de familie Urea (Sursa: hartanumeromanesti)

Fig.25. Frecvența numelui de familie Orleanu, derivat de la Orlea. La fel, Urlățeanu apare în Prahova, iar Urleanu în Câmpia Română, fiind legate de numele așezărilor respective (Sursa: hartanumeromanesti)

Oricum aceste nume de familie nu sunt semnificative în analiza evolutivă de la Aurelian, dacă ele nu au funcționat și ca nume de botez. Pot fi doar preluări de la numele locurilor de baștină ale strămoșilor.

Așadar, după toate variantele expuse aici, devine nechibzuit a afirma cu deplină siguranță etimologia toponimului Urlați. Ar putea însemna cetate/târg, dar ar putea fi la fel de bine un simplu transfer de sens de la urloi (burlan, uluc, jgheab de apă), fiind un oraș amplasat în ultima îngustare a văii Cricovului, între dealurile subcarpatice. La fel, radicalul Urla poate trimite la ceva foarte vechi, adică poate fi o evoluție fonetică de la numele împăratului Aurelian și atunci s-ar demonstra continuitatea bimilenară a locuirii/a așezării. Toate explicațiile sunt plauzibile.

FOST TÂRG ZONAL, RĂMAS UN ORAȘ MIC.

Saac în 1678 (cf. Dicționarul Geografic al Jud. Prahova 1897, Ghinea 2002, fără citări), după numele județului desființat în 1844, a cărui reședință a fost înainte de 1645, pare a fi un alt oiconim utilizat la un moment dat pentru Urlați. Funcția de reședință ne sugerează rolul comercial și administrativ destul de important pe care l-a jucat pe plan regional, chiar dacă l-au umbrit Târgșorul și Gherghița, principalele târguri medievale în această parte de țară, respectiv Ploieștii și chiar Mizilul ulterior.

Zagoritz (1915) arată cum Ploieștii și-au sporit gradual însemnătatea, începând cu domnia lui Mihai Viteazul. Spre 1600 erau numai câteva case pierdute la marginea codrilor de câmpie. Domnul Țării Românești a hotărât organizarea aici a târgului săptămânal care va atrage inclusiv negustorii brașoveni, intuind potențialul geostrategic al așezării, la răscrucea drumurilor comerciale, într-o câmpie-golf, chiar în vecinătatea dealurilor și a văilor fertile.

Și-a clădit așadar la Ploiești palat domnesc, de unde își organiza campaniile de apărare împotriva năvălitorilor din NE. Toate acestea au facilitat dezvoltarea Ploieștilor și a negoțului în toate zilele săptămânii, interesul pentru Târgșor scăzând treptat. Mulți locuitori s-au mutat din acesta la Ploiești. Până aproape de 1700 cele două târguri au funcționat simultan, Ploieștii crescând, iar Târgșorul scăzând. După 1800 cel din urmă decade complet și ajunge mare parte ruine, astăzi Târgșorul Vechi fiind un sat neînsemnat, iar Ploieștii reședință de județ.

Evoluția spectaculoasă despre care am vorbit are efect asupra Urlaților, acesta pierzând concurența cu Ploieștii. Spătarul Mihai Cantacuzino îi cere voie lui Constantin Brâncoveanu să facă târg săptămânal și la Urlați, însă i se refuză, pentru „a nu se strica târgurile cele vechi”, din vremea lui Mihai Viteazul, adică al Ploieștilor și al Târgșorului. Totuși a decis înființarea unui târg toamna, timp de 4 săptămâni, dar numai marțea, care s-a numit Târgul Cucului (1).

Viața negustorească a celuilalt târg medieval major decăzut, Gherghița, a fost absorbită în principiu tot de Ploiești, dar și de Urziceni, Mizil și mai puțin Urlați. Mizilul (transcris pe hărți multă vreme cu [e] - Menzil, Mezil, Mesil etc.) era și el neînsemnat pe vremea Gherghiței, doar un popas de poștă pe drumul Buzăului (menzil = poștă). Însă tocmai amplasarea sa a generat absorbția fluxurilor și dezvoltarea urbei, câștigând și el jocul cu Urlații rămași târg nestatornic și de importanță locală.

De asemenea, situarea Urlaților prea adâncă în Subcarpați nu putea atrage de partea lor alte văi ori coline, rămânând un punct de deservire numai pentru bazinul Cricovului Sărat.

Fig.26. Delimitarea aproximativă a fostului județ Săcuieni/Saac, care nu a mai funcționat de la 1 ianuarie 1845, partea sa vestică fiind arondată Prahovei, iar cea estică Buzăului (Autor: Arnold Platon).

Numele județului era asociat grupurilor de secui și români proveniți din SE Transilvaniei (locuită de secui, români și maghiari), care au migrat dincoace de Carpați. În cadrul acestuia, Urlații ocupau poziție centrală favorabilă, pe drumul comercial al văii Cricovului, numit în Documentele Urlățene „Drumul cel mare al mocanilor”. Acest drum se prelungea prin pasul Cislău, făcând joncțiunea cu bazinul superior al Buzăului. De asemenea, Urlații aveau conexiuni optime cu valea Teleajenului prin depresiunea Podenilor sau pe la Bucov, dar și o deschidere largă spre câmpie.

Toate acestea constituiau premise geografice esențiale pentru vitalitatea zonei, chiar dacă reședința era fixată la Bucov în ultima parte a funcționării Săcuienilor. Desființarea județului a marcat și eliminarea șansei de dezvoltare al Urlaților. De altfel, toate târgurile din fostul județ au rămas orășele de rang inferior în noile realități administrative de după 1845 și până în prezent. Niciunul nu este municipiu.

MOȘII, SATE, CARTIERE DISPĂRUTE ȘI ALTE POVEȘTI.

Urlații din vechime, înainte de a fi oraș sau comună urbană, erau o așezare de tip târg, cu moșii întinse în câmp, pe vale ori pe dealuri, valorificate de diferși proprietari: mica boierime locală, țărani moșneni, Mănăstirea Colțea, preoți locali, boieri de rang înalt din cancelaria lui vodă, ostași scutiți. Însuși Constantin Brâncoveanu și-a fixat una dintre tabere la Valea Crângului. Să urmărim mai departe câteva povești mai puțin cunoscute ale unor locuri și nume de moșii care vor deveni mai târziu părți ale orașului.

Broșteneasca este menționată în 1537 și are o rezonanță care ne-ar îndemna să-l căutăm în apropierea unei zone umede, „Broștenii” (antroponim derivat de la „broaște”) fiind asociați cu apa și în alte părți ale țării. Întregul câmp din sudul orașului a fost afectat de înmlăștinire până recent, în secolul XX, când s-au executat lucrări de drenaj. Înainte apele văii Nucetului, a Bobului și, mai la sud, a Jarului/Grozăvoaiei, atât cele de suprafață, cât și cele freatice, debușau în mod natural în câmp, iar vegetația hidrofilă și umezeala de „la izlaz” sunt doar mici urme ale fostei mlaștini.

Un argument în plus pentru localizarea Broșteneascăi îl aduce un zapis din 1680 (Iorga 1926, p.210) care lasă știre a unei vânzări „de moșie de câmpu, de arătoare, pre hotarul cel den sus care se chiiamă Broșteneasca”. Mai târziu, la 1730 (Iorga 1926, p.240), primim lămuriri: „[…] vinde Stanciului Bănbăș partea din hotarul Broștenescu, `din apa Cricovului până în lacu Curpenului`”. Acest lac al Curpenului putea fi cel din zona IAS-ului de mai târziu sau mai degrabă în mlaștina „de la izlaz”.

La 1735 (Iorga 1926, p.243) citim într-un alt zapis: „[…] să să știe că i-am vândut doo pogone de țealină în dealu Mărunțișului, în hotarul broștenescu, drept bani gata tl. 5 pl. […]”. Din altul aflăm că hotarul Broșteneascăi din dealul Mărunțișului avea și ceva pădure sau că se sfârșea „în vălciao Loloeștilor” (Iorga 1926, p.260), ceea ce ar putea constitui indicii pentru o eventuală localizare precisă.

Din toate acestea concluzionăm că moșia Broșteneasca era una de câmp, în tot sudul orașului de azi, din apa Cricovului în V până în dealul Mărunțișului în E. Vatra așezării era în zona Arioneștii Noi de azi și intrarea sudică în oraș. Pe moșia aceasta se organiza și târgul, foarte posibil nu departe de oborul din vinerile noastre sau poate chiar în același loc.

Dealul Bobului (menționat în 1585) dă astăzi numele cartierului Valea Bobului. Totuși dealul făcea referire la tot grupul de coline, până la Mărunțiș și „muchea Cherbi” (Iorga 1926, p.272) cel puțin, nu doar versantul vestic dinspre oraș.

În 1602 se face vânzare a unei bucăți de ocină la Șchiopoaia (Școpoia), care apare menționat și în documente ulterioare (1719, 1756). Unde va fi fost aceasta este ușor de intuit aruncând un ochi pe Harta Specht din 1790. Pe locul cartierului Valea Pietrei de azi apare un sătuc însoțit de oiconimul Stiuporest, care nu poate fi altceva decât transcrierea germanizată a lui Șchiopoaia din documente.

Fig.27. Șchiopoaia (mai târziu Valea Pietrei) pe Harta Valahiei Mari a lui Specht (1790).

Din aceleași Documente Urlățene, aflăm că „Dumitru Roșul din Urlați, cumpărător la Cepturi, arată amestecul ostașilor scutiți în aceste părți ale Săcuienilor.” (Iorga 1926, p.310) Este vorba desigur de cartierul Valea Semanului, transcris astfel după originalul „Seimen/Seiman/Seimeni”. Seimenii erau soldați din corpul de ostași mercenari înarmați cu sânețe, a căror atribuție consta în paza Curții Domnești. În semn de recunoștință, probabil Vodă i-a împroprietărit cu pământuri în zonă. Dicționarul geografic al județului Prahova (1897) amintește de o Valea Rezboiului care izvorăște de lângă Urlați și trece prin Tomșani. Singurele văi torențiale care întrunesc descrierea sunt Seman și Urloi, închizându-se astfel cercul lămuritor. La Valea Seman se găsește o bisericuță de lemn cu elemente arhitectonice unicate, cea mai veche din Urlați (jumătatea secolului al XVIII-lea). Poartă hramul Nașterii și Adormirii Maicii Domnului. Necesită urgent restaurare.

Mai sunt menționate Buteasca de „la vărsătură” (probabil în zona de vărsare a văii Nucetului pe câmpul mlăștinos din sudul orașului, „ocina nucețenească” care apare mai târziu Nucet (Valea Nucetului de azi), pe lângă care trecea „Drumul cel mare al mocanilor”. Lângă „vărsătură” se găsea hotarul Necșeteascăi, care ar putea fi undeva în zona orașului propriu-zis de azi. Un zapis de la 1682 amintește hotărnicia respectivă: „...precum să se știe că i-am vândut duml. parte nostră de meșii dăn vărsătură ce se cheamă dăn hotarul Necșătescu, parte nostră ce s’ar alege toată” (Iorga 1926, p.211).

Mai apar Vintileasca, Miceasca, Blândeasca. Fefeleii cu pădure și deal cu vii (1629), Mihuleasca. Țipleasca se adaugă Broșteneascăi, iar mai târziu Necșăteasca, Stănceasca. (Iorga 1926, p.310)

Pe dreapta Cricovului, în dreptul Arioneștilor Vechi și Văii Humei găsim pe hărțile vechi oronimul Dealul Cernătești, denumire care va dispărea în sec. XX sau va fi înlocuită cu Dealul Strehaia. Cernăteștii sau Cernatul în zapisele sfârșitului de sec. XVII reprezintă derivate de la numele unui oarecare boier Cernat (paharnic al lui Brâncoveanu?) ce deținea moșii acolo, în vecinătatea Șchiopoaiei (Valea Pietrii de mai târziu): „Adecă eu Cernatul […] scris-am zapisul nostru […] cummu să să știi că e’mu văndutu o parte mare de mușie den Sșcheaopul” (Iorga 1926, p.213), „Todoro [] vînd `jupânului Tudor Grecul` `un pogon de loc de țelină în dealul Făgețălul, care să răzorește de în jos cu Cernat și de în sus cu Stanciu Corcaan`[…]” (Iorga 1926, p.219), „[…] vinde o parte de moșie din `Scopoia` cumpărată de la `Cernat (?) Pah. și de la Opre Căpitanul`” (Iorga 1926, p.224). Descoperim totodată numele dealului Făgețel.

Fig.28. Urlații pe harta iosefină 1:576 000 (1856) cu aproape toate satele care intră astăzi în componența orașului: Nocete (Valea Nucetului), V. Urloi, V. Seman, V. Kringului, Zerkulei (Jercălăi), Skiia (Scheau), V. Meilor, V. Petri.

Fig.29. Urlații și satele componente pe Generalkarte von Zentraleuropa (1881): Skiau (cu biserică), V. Meilor, V. Pietri, V. Kringului, V. Nocete, Zerkulei, V. Seman, V. Urlui. Pe dreapta Cricovului este trecut dealul Cernătești și cota sa, dar și oiconimul V. Largă care în realitate se găsește mai la vest.

Conform descrierilor dintr-un act de judecată asupra moșiilor din 1790 (Iorga 1926, p.285), Făgețelul s-ar afla pe stânga Cricovului. Cineva încerca să revendice o moșie, numită Grozăvoaie, unde, conform martorilor, era mai înainte „un bordei de han”, distrus între timp. Această Grozăvoaie, înțelegem din descrieri, umbla la hotarul Broșteneascăi, moșie din sudul orașului de azi, pe care se găseau case și târgul și care se întindea de la Valea Crângului (dealul Mărunțișului) până la Cricov. În afară de hotarul Broșteneascăi, se mai umbla la cel al Stănceascăi (în dealul Bobului, aflat lângă Făgețelul Colții, la rândul său lângă Broșteneasca) și la cel al Buteascăi („Vărsătura” sub alte nume).

Descrierile trec și pe la un „Lac Grozăvoaia”, probabil așezat în zona joasă, care pare a fi fost în afara terenului revendicat și denumit artificial „Grozăvoaia”, situat undeva mai în deal. Oricum, ar fi un arc spectaculos peste veacuri să știm că vechiul han amintit în zapis ar fi fost pe același loc, la aceeași răscruce de drumuri cu hanul de mai târziu, pe care l-au prins dărăpănat și generațiile noastre (astăzi intersecția „de la Stoica” sau chiar „la Han” în varianta tradițională). Nu avem însă niciun argument în acest sens.

Șchiopoaia nu trebuie confundată cu Schiau (Șchiau, Schei sau Scheai în documente, păstrat în tradiția orală și în variantele Scheau, Șcheau sau Schiaua), de asemenea moșie mare, cu vie și cramă, în dealul din dreapta Cricovului, dar sus în culme.

Toponimul pare a avea legătură cu numele unui popa Sechii, de la care s-a transmis moșia, precum deducem dintr-un act de la 1698 (Iorga 1926, p.225): „Adecă eu Borce fecerul lui Iano, împreună cu jupănese me, anume Soră, dat-am scrisoare […] Însă să ții parte me: vei den delul Scheilor, lucrate cu cramă, pogon de vei, 11 stenjen de ocenă, 11 den cenă pun în cenă, și în otar den ista care a fost a mașolui nostru pop Sechii cu zapisele ace moșii – me s’au dat.[…]” Același „Borcia sin Iane” mai vinde „2 pogoane și jumătate de vie în dialălu Șcheilor” și în anul 1711 (Iorga 1926, p.234). Altă vânzare de vie în „dealul Scheailor, dean costa” (= din coastă, adică din înălțimile Schiaului) se face în 1713 (Iorga 1926, p.235). Altă menționare: 1719.

În limbaj popular, scheaul este zona de îmbinare a șalelor calului. La fel și satul este amplasat chiar la îmbinarea a două culmi, una care se lungește spre vest (spre Valea Călugărească și Chițorani), iar alta spre nord (spre Jercălăi). Mai degrabă aceasta este originea toponimului.

Chiar dacă Scheaul este sus, pe platoul deluros, ar putea avea legătură și cu „șcheii” care se dau pentru zonele joase de vale/defileu (ca în „Șcheii Brașovului”), întrucât platoul este brăzdat de văiugi torențiale foarte adânci, precum valea Șipotele, care ar putea explica deci geomorfologic varianta „Dealul Șcheilor”, adică „dealul cu văiugi adânci”.

Fig.30. Pe harta Specht (1790) apare doar Scheaul de Valea Călugărească, cu semn de mănăstire (schit) și câteva case răzlețe lângă aceasta. În Scheaul de Urlați, de asemenea amplasat pe interfluviu, lângă primul, însă puțin mai la E, nu apare nicio casă.

Fig.31. Pe Charta României Meridionale a lui Szatmary (1864) Schiaul este trecut din nou ca mănăstire (schit), despre care nu știm dacă mai funcționa la anul respectiv. Cert este că în sec. XIX-XXI pe același loc a existat o biserică de mir, distrusă între timp. Pentru una nouă s-a sfințit piatra de temelie în anul 2019 (Trinitas) Apar și casele din Scheaul de Urlați.

Fig.32. Urlații, Scheaul și alte sate pe o hartă 1:400 000 (1915).

La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea sunt amintite Cherba, Mărunțișul, Grozăvoaie, Gorgăneasca, Bărsăneasca „în hotar[ul] crăngului” (Iorga 1926, p.238). La 1778 exista deja un schit la Mărunțiș (Iorga 1926, p.269).

Negustorii, care conferă așezării calitatea de „târg”, se întâlnesc în Documentele urlățene prima oară la 1673. Însă registrele vamale ale Brașovului din 1545, care țineau evidența târgoveților din Țara Românească, veniți pentru tranzacții cu negustorii brașoveni, menționează pe un anume Stan din Urlați, printre comercianții din alte localități prahovene (Arh. Naț. Dir. Jud. Bv, Primăria Brașov – seria Reg. vigesimale, III A/6, p. 44, după wikipedia).

În privința onomasticii, remarcăm preponderența lui „Stan”, boier bogat, în Documentele Urlățene pe parcursul mai multor secole, însoțit de determinantul Urlățeanul. Poate că seminția aceasta s-a transmis până la noi: în centrul orașului, spre piață, încă se mai folosește toponimul „La Stan”. Acolo activa un comerciant cu același nume înainte de 1989. Circulă povești cum că adunase avere însemnată în ciuda regimului comunist, apărând și la Europa Liberă. Ulterior s-a făcut patron în anii ’90. Nu cunosc detalii genealogice ale acestuia.

Pe Planul de Situație al Regiunii Petrolifere Ceptura-Tg. Urlați (1938), sunt menționate numele societăților care exploatau petrolul și gazele naturale din zonă: Astra Română, Steaua Română, Creditul Minier, Româno-Americană, Româno-Africană. Dintre toponimele mai rar menționate, amintim de Frunzeanca (pe versantul dinspre vest al Văii Nucetului, sub vf. „La Teiul Mare”), plus alte nume de moșii care, evident, aveau să dispară mai târziu, pe hărțile întocmite în perioada comunistă. Cea mai interesantă ni se pare proprietatea d-lui Cănuță Ionescu (spre Iordăcheanu), personalitate de care se leagă modernizarea învățământului urlțățean la începutul secolului XX, mare proprietar, primar al urbei, care dă astăzi numele școlii gimnaziale, fostă nr.2 și fostă „Școală primară de Fete”.

Fig.33. Planul de situatie al regiunii petrolifere Ceptura – Tg. Urlați (1938). Este singura hartă pe care am găsit antecedentul „Târgul”.

Ulmi, cartierul ras complet de pe fața pământului, încă mai figurează în anumite surse ca având statut de localitate componentă (Ghinea 2002, wikipedia).

La 1703 sunt menționați patru boieri, doi din Ulmi, doi din Nucet, luați de Constantin Vodă ca „să meargă la moșiia Stănciască a Stoichiți sutașul din deal[ul] Bobului” (Iorga 1926, p.227), pentru a rezolva o oarecare gâlceavă iscată din pricina pământurilor între respectivul Stoichița și un popa Stan. Din el înțelegem că existau încă de pe atunci Ulmii, care nu pot fi alții decât cei de Urlați, întrucât Vodă apelează la boieri cunoscători ai locului. Apoi mai observăm că această moșie Stănceasca se găsea în zona Bobului de azi și a aparținut mănăstirii Colțea (Dicționarul… 1897).

În baza de date GeoNames sunt precizate corect coordonatele fostului cartier Ulmi. Tot aici apare și toponimul Valea Seacă despre care nu am găsit alte mențiuni.

Fig.34. Prima sursă cartografică ce amintește Ulmii este „Karte von der Walachei, Moldau und Bessarabien” 1:1 500 000 (1788), însă cu o anumită confuzie: Ulmi este trecut în locul Urlaților și viceversa. Între ele vedem Albeștii (Albescht). Cele mai importante așezări sunt evidențiate atât prin textul mărit, cât și prin semnul convențional utilizat: Buzău (Buseo) și Ploiești (Gloescht).

Fig.35. Pe Harta Valahiei Mari a lui Specht (1790) se observă prezența unui codru (cu siguranță de ulmi) în sudul Urlaților, pe drumul dintre Albești și Loloiasca. La marginea lui, chiar dacă nu sunt pe hartă, câteva case alcătuiau cătunul Ulmi.

Fig.36. La 1864, pe Charta României Meridionale a lui Szatmary, același codru apare în centrul câmpului dintre Albești și Loloiasca printr-un poligon gri cu linie îngroșată. Fiind mărginit de drumuri, două dintre ele pornind direct spre nord, adică spre Urlați, foarte probabil existau aici și casele Ulmilor, chiar dacă nu apar pe hartă. Eventual, acest cătun nu trebuie confundat cu „Ulmi Mani” (în prezent partea nordică a satului Tomșani – Crângul/Sătuc), de asemenea amplasat lângă o pădurice, defrișată și ea ulterior.

Fig.37. Pe harta austriacă 1:576 000 (1871) este trecut din nou codrul dintre Albești și Loloiasca.

Fig.38. Harta austriacă (1910) este prima care dovedește, printr-un dreptunghi negru, existența caselor de la Ulmi, lângă codrul reprezentat printr-un verde șters, chiar în mijlocul imaginii. Cu linie sepia este un canal torențial care debușa în acest câmp, explicând umiditatea din sol și prezența vegetației mai bogate sau a fântânii cu cumpănă. Drumul care cobora dinspre Urlați spre Ulmi, desființat după reorganizarea socialistă a terenurilor, se intersecta cu drumul național între Albești și Loloiasca, într-un loc unde era o moară importantă pentru agricultorii din zonă. Îi spunea „La Chiuralia”. Spre est, lângă Tomșani și calea ferată, dispare fosta denumire „Ulmi Mani” de pe Harta Szatmary și apar Sătuc și Crângul. Ultimul nu are nicio legătură cu Valea Crângului de Urlați, ci doar cu păduricea de lângă el.

Fig.39. Pe Harta căilor de comunicație ale județului Prahova 1:200 000 (1914) nu apar Ulmii, nici Crângul de Tomșani. În schimb este prima sursă care fixează Arioneștii pe stânga Cricovului, lângă oraș (vezi explicațiile mai jos).

Fig.40. Planul Director de Tragere (1930) delimitează clar codrul de la Ulmi printr-o linie neagră îngroșată. Pot fi identificate cel puțin cinci clădiri pe liziera sa estică, una într-o poieniță și posibil încă două pe liziera vestică. Văiuga torențială care debușează aici se cheamă Grozăvoaia (vezi mai sus numele moșiilor). Crângul (inclusiv codrul adiacent) și Sătucul sunt trecute din nou în nordul Tomșanilor. Pe dreapta drumului dintre Albești-Paleologu și Urlați nu exista nicio casă, iar Valea Mieilor este transcrisă în forma sa veche, Valea Meilor (vezi mai jos).

Fig.41. Casele de la Ulmi sunt trecute și pe harta sovietică (1972).

Fig.42. Harta topografică 1:25 000 (1975) este prima sursă care menționează textual și corect cătunul Ulmi. Câmpul era deja defrișat. Sătucu este notat greșit în locul fostului sat Crângul, iar realul Sătuc, așezat puțin mai la sud, la momentul acela era alipit Tomșanilor.

Fig.43. În prezent doar nuanța mai deschisă a solului mai amintește de fostul cătun Ulmi. În stânga imaginii este satul Albești-Paleologu, iar în nord drumul național Ploiești-Buzău.

Cartierul Valea Humei, un grup de câteva case situate pe dreapta Cricovului, în versantul argilos dintre Arioneștii Vechi și Valea Mieilor, menționat documentar de mai multe ori, a dispărut și el din toponimia locală scrisă în sec.XX, fiind atașat statistic la Arioneștii Vechi. În dealul Strehaia/Cernătești, cum cobori dinspre Releu pe interfluviu, pe la jumătatea drumului mai puteau fi văzute resturile unor fundații de case.

Fig.44. Valea Humei pe Planurile Directoare de Tragere (1930). Dealul Cernătești apare ca Strehaia și pe el pot fi văzute câteva case răzlețe, la marginea viilor.

Fig.45. Case dispărute în dealul Cernătești/Strehaia – Valea Humei, pe interfluviul de sub releu, între Arioneștii Vechi și Valea Mieilor.

Fig.46. Casele din dealul Strehaia – Valea Humei, în număr de aproximativ 8-15, se găseau risipite între vii, livezi și pășuni pentru creșterea animalelor, acestea fiind principalele surse de existență ale locuitorilor. Zona s-a depopulat odată cu modificările impuse de regimul comunist.

De altfel, secolul XX, al tăvălugului comunist nivelator, a însemnat eradicarea din peisajul urlățean a unui stil de viață: Colinele mănoase și pline de vii erau presărate cu mici conace sau case boierești, deținând crame proprii și grădini pline de verdeață, adevărate oaze de liniște cu puncte de belvedere deosebite. Acestea au fost confiscate de statul roșu și apoi culcate la pământ de buldozerul socialist pentru a da uitării „vechea burghezie exploatatoare” și a face loc „viilor statului”.

Așa s-a întâmplat cu vila Radalicella, a cărei poveste poate fi răsfoită pe blogul acesta. Era înconjurată de vii la poalele dealului și pe terasa superioară a Cricovului, în Valea Mieilor. Astăzi acolo este un teren sterp și gol, fără ca vreun copac să mai amintească măcar vechile povești ale locului.

Fig.47. Pe Harta Specht (1790), în loc de Valea Mieilor este trecută greșit V. Orlii, care se află mai la vest. Casele risipite pe versanți, din terasa Cricovului și până sus pe culme, dovedesc vechimea morfologiei sociale bazate pe activitățile agricole de tip viticol, pomicol și de creștere a animalelor.

Fig.48. Reconstituirea localizării vilei Radalicella după planul viilor propr. Eugenia P. Grunau (1942).

Fig.49. Cu bicicletele in via Radalicella, Eugenia și Paul Grunau, cca 1895 (Sursa: Radalicella)

Fig.50. Lunca Cricovului la Valea Mieilor. Acuarelă de Ella Grunau, 1917 (Sursa: Radalicella)

Fig.51. Vila Radalicella, Valea Mieilor, 1919 (Sursa: Radalicella)

Fig.52. Domnița Ileana și secretarul particular, herr Bitterman în 1943 la vila Radalicella (Sursa: Radalicella)

Fig.53. Același loc de relaxare în perioada interbelică (Sursa: Radalicella)

Fig.54. În fața casei Paul Adolf Grunau și Elena Grunau (Sursa: Radalicella). Pentru o mulțime de alte amintiri frumoase, consultați sursa citată!

În privința acestui sat component, pe unele hărți vechi și chiar în mentalul colectiv local apare și varianta Valea Meilor. Dată fiind bogăția fitonimelor (Valea Nucetului, Valea Bobului, Valea Crângului, Orzoaia, Ulmi, vf. Scoruș, dl. Făgețel ș.a) ar putea exista tentația să fixăm etimonul tot într-o plantă – mei. Mai degrabă este însă doar varianta fonetică învechită a „mieilor”.

Fig.55. Car cu boi în albia Cricovului, la Valea Mieilor, cca 1890 (Foto: Alexandru Bellu).

Fig.56. O altă ipostază aproximativ în același loc (Foto: Alexandru Bellu).

Fig.57. Moș Niță din Valea Mieilor cântă și încântă la fântâna cu cumpănă, cca 1900 (Foto: Alexandru Bellu). Artistul surprinde aici, poate puțin romanțat, un aspect real al cosmosului rural. Fântâna, puțul sau izvorul, adică sursa de viață, ocupau un spațiu sacru în memoria colectivității. Simpla procedură de a lua apă era în realitate urmată de un fel de ritual. Nu mergeai cu hainele cele mai proaste ori murdare, doar nu voiai să spurci prin prezența ta locul. Îți rânduiai anumite momente ale zilei. Ca femeie aveai capul acoperit întotdeauna. Știai dinainte cu cine te întâlnești acolo. Se mai stătea de vorbă. Și pentru că multe femei erau casnice, se isca un bun prilej de „ieșire în lume”. Cel însetat și ostenit se închina mereu după ce își recăpăta puterile. Fântâna cu cumpănă era încărcată și de o puternică simbolistică religioasă, balansând, asemeni Dreptului Judecător, piatra grea a păcatului la un capăt și apa cea bună, curată și dătătoare de viață la celălalt capăt. Iar dacă fântâna se găsea la răscruce de drumuri sau poate în centrul satului, cel mai probabil devenea un soi de „Poiană a lui Iocan”, ca în cazul fântânii de la Mărunțiș care a auzit atâtea povești spuse de tineri și bătrâni...

Fig.58. Același loc, cca 1900.

Fig.59. Pe fântână stă scris: „aprox 1903 Mai 10 Dumitru (Const)antinescu (Mar)ia soţia sa”. Pare locul din fotografiile precedente, dar cu o structură refăcută și înălțată.

Alte conace și vile din vechea salbă au supraviețuit, unele au fost restaurate de noii proprietari, intrând actualmente în circuitul agro-turistic: Conacul Urlățeanu, Conacul Basilescu, Conacul Bellu, Conacul dintre Vii – Valea Bobului, Conacul Brâncoveanu, Conacul Nucu – Orzoaia de Jos etc.

Fig.60. Conacul Bellu, clădirea păstrată, cca 1900 (Foto: Alexandru Bellu).

Fig.61. Conacul Bellu, clădirea principală, distrusă ulterior de cutremur, cca 1900 (Foto: Alexandru Bellu).

Dacă înainte precumpăneau printre Documentele Urlățene zapisele de moștenire, de vânzare, înțelegerile de bună credință, ei bine, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea apar tot mai des plângeri și chemări în judecată pe diverse pricini: gâlcevi pe moșii sau neplata obligațiilor „după obiceiu”. Acestea toate sunt bine corelate cu înăsprirea presiunilor regimului fanariot. Așa și moșnenii de la Urlați intrau în diferend cu mănăstirea Colțea pe subiectul organizării târgului pe moșiile amândurora, acesta aducând atât beneficii, cât și pagube.

În istoria recentă, locuitorii de etnie romă formează două comunități mai comasate în Coteni și Arioneștii Noi. Dacă în legătură cu primii ne este mai ușor să avansăm teoria provenienței din robii boierești eliberați la jumătatea secolului al XIX-lea, întrucât cartierul se află cumva la marginea fostelor moșii din dl. Bobului și Broșteneasca, în legătură cu cea de-a doua comunitate ne este mai greu să ne exprimăm. Cartierul se află lângă Biserica Galbenă, care, pare-se, a funcționat pentru o perioadă și ca mănăstire. De aceea nu știm dacă lângă ea s-au așezat foștii robi boierești, cei mănăstirești sau din ambele categorii. Nu știm nici dacă mănăstirea sau schitul a avut robi. Robii țigani sunt amintiți în niște vânzări sau împărțiri de moșteniri efectuate doar între boieri la 1650, 1670, 1680, 1756, 1761, 1774 (Iorga 1926, p.190, 196, 202, 209, 255, 265, 312). În același registru este amintit și un oarecare morfonim Movila Țiganului (Iorga 1926, p.306). Toate acestea dovedesc vechimea prezenței romilor în părțile Urlaților.

Fig.62. Grup de muncitori țigani, îngrijiți și curați, în pauza de lucru, cca 1900 (Foto: Alexandru Bellu). Atitudinea foarte cuviincioasă amintește de foștii robi boierești sau mănăstirești, însă la momentul acela robia era deja abolită în Țara Românească (din 1856). În mod interesant, chiar dacă robia nu a fost la fel de violentă precum sclavia practicată de statele occidentale, ea a fost abolită înaintea desființării complete a sclaviei pe teritoriul Statelor Unite (1865).

Fig.63. Țigani în câmp, probabil nomazi, cca 1900 (Foto: Alexandru Bellu). O imagine care contrastează cu cea anterioară; un puternic sentiment al libertății pe care îl exprimă atitudinea.

Fig.64. Țigani în potecă, cca 1900 (Foto: Alexandru Bellu). De observat bărbile, pletele și pipa libertății purtată boem în colțul gurii. În stânga-sus, mâna în șold este menită a arăta fotografului ghiulul de pe degetul inelar. A-ți etala avutul și a epata indiferent de statut a fost, a rămas și va fi parte componentă a culturii rome.

Arioneștii, probabil antroponim monahal, preoțesc sau boieresc derivat de la „Arion”, sunt urmați de determinantul Noi sau Vechi foarte târziu, abia în a doua jumătate a sec. XX (harta topografică 1:25 000, 1975). Până atunci oiconimul simplu apărea pe dreapta Cricovului. Existau unele case răzlețe și pe stânga, în preajma Bisericii Galbene. Este posibil ca o parte dintre locuitorii de peste Cricov să se fi mutat mai aproape de oraș la sfârșitul sec. al XIX-lea sau începutul sec. XX, translatând cu ei numele satului: Arioneștii originali au rămas cei „Vechi”, iar cei alipiți orașului au fost denumiți „Noi”. Sau ar putea fi doar o banală numire artificială, forțată și nefondată istorico-geografic, așa cum s-au mai observat situații pe hărțile topografice întocmite în perioada comunistă.

Fig.65. Biserica Galbenă și câteva case lângă ea pe Harta Specht (1790). Pe malul opus al Cricovului, adică în Arioneștii Vechi, nu sunt cartate casele decât puțin mai la nord (Șchiopoaia = Valea Pietrii) și mai la sud (Valea Mieilor). Vezi mai jos întreaga hartă.

Fig.66. Biserica Galbenă pe Harta Szatmary (1863). În vecinătatea ei apar mai multe terenuri deschise, grădini, livezi. Case sunt și peste Cricov, dar în loc de „Arionești” scrie „La Valea Pietrei”, sat situat în realitate puțin mai la nord.

Vatra satului Arioneștii Noi era mai jos, aproape în lunca stației de epurare. De asemenea, un alt cuib de case poate fi observat la intrarea în oraș (zona izlaz - platforma industrială), situate pe drumul Ulmilor, drum ce avea să decadă complet, la fel ca satul Ulmi, odată cu preluarea traficului spre sud de către drumul Albeștilor. De altfel, drumul Albeștilor, astăzi principala cale de acces în oraș, în trecut era secundar (vezi Harta Specht). Legătura principală cu Bucovul și Ploieștii se făcea din centru pe str. Crizantemelor – Arioneștii Noi, apoi se continua prin apa Cricovului pe la Valea Mieilor și se ieșea spre Valea Călugărească pe sub deal, ocolind practic Albeștii. Aceasta explică de ce Valea Mieilor este astăzi sat component al Urlaților, chiar dacă a rămas total rupt de centru.

De ce drumul Albeștilor a fost utilizat intens începând abia cu sec. al XIX-lea, decăzând practic drumul Mieilor și cel al Ulmilor? Cauzele sunt multiple: desființarea fostului județ Săcuieni, deci și a reședinței de la Bucov, nemaifiind necesară scurtarea distanței pe la Valea Mieilor; apoi modernizarea unor căi și a podului de la Albești, evitându-se traseul noroios pe sub deal; creșterea demografică a Albeștilor și așezarea acestora la răscrucea unor axe comerciale spre orașe care preluaseră complet activitatea Gherghiței: Ploiești, Urziceni, Mizil și Buzău. Evident că și Urlații aveau să fie atrași spre intersecția de la Albești datorită accesului multidirecțional.

Fig.67. Car cu boi lângă Biserica Galbenă, cca 1900 (Foto: Alexandru Bellu). Turla de lemn a fost înlocuită cu una de zidărie.

URLAȚII PE HĂRȚILE DE DETALIU.

Lucrările medievale cuprindeau numeroase inexactități pe care le transmiteau prin copiere, chiar vreme de câteva secole. Prima hartă detaliată a Țării Românești, apropiată de realitatea din teren datorită contribuției directe a lui Cantacuzino, s-a realizat abia la 1700 (Vâlsan 1912). A fost totodată prima lucrare cartografică importantă făcută sub îndrumarea unui român bun cunoscător al locurilor. După aceasta italianul del Chiaro a întocmit o copie în caractere latine, publicată la 1718.

Fig.68. Harta Valahiei a lui del Chiaro (1718), întocmită după harta lui Cantacuzino (1700). Este prima lucrare cartografică care consemnează Urlații, mai exact Valea Crângului.

Crăngul era des menționat în zapise și hrisoave prin secolul al XVII-lea și nu numai (Iorga 1926), la fel ca alte moșii sau sate care vor fi componente ale Urlaților, după cum am mai arătat. Numele complet, Valea Crângului, apare puțin mai târziu, la 1790: „[…]în Valea Crăngului, la schitul Mărunțișului” (Iorga 1926, p.288), unde, iată, exista un așezământ monahal. El era amintit și mai înainte, la 1778 (Iorga 1926, p.269).

Pe harta Valahiei a lui del Chiaro (1718), întocmită după harta Cantacuzino (1700), asemenea zapiselor și hrisoavelor vremii, el apare în forma scurtă, Crincul, foarte bine localizat între apa Cricovului (Chricou) și a Săratei. Nu departe de Crâng, dar imprecis localizată, este Funtena Domni (adică Fântâna Domnească/Domnului), care face referire fără tăgadă la Fântânele.

Fig.69. Crincul (Valea Crângului) pe harta Cantacuzino/del Chiaro. Alte așezări din proximitate: Albești, Apostolache, Gornet sau Iordăcheanu (Giorgaci), Podeni, Buzău, Ploiești ș.a. Sunt trasate apele Buzău, Sărata, Cricov cu afluentul său, Lopatna (Blatna), Teleajen, Prahova ș.a. Prin linii punctate sunt delimitate județele, inclusiv Saacul.

Fig.70. Pe harta Valahiei din 1730, 1:1 400 000, de Pfeffel Johann Andreas, apare bazinul Cricovului Sărat, dar sub denumirea greșită „Ialomița”. Sunt menționate Vărbila (Vurmpild) și Plavia (Povar).

Fig.71 Harta părții nordice a Imperiului Otoman 1:1 460 000 (1777) a lui Santini reproduce și ea harta lui Cantacuzino. Apar Valea Crângului (Crinul), Fântânele (Fontena Domnu), Parepa-Rușani (Rusi), Apostolache, Buzău, Gherghița, Drăgănești, Ploiești (Gloesti) etc.

Fig.72. Pe „Charte von der Moldau und Walachey” 1:1 280 000 (1785) găsim atât Urlații (Urlat), cât și Valea Crângului (Cringchiul). Din nou observăm râurile, granițele județelor, dar și dealurile subcarpatice firav hașurate.

Fig.73. Urlații pe Harta Gussefeld (1785).

Fig.74. Aceeași hartă mai consemnează o dată Urlații pe Cricov, dar mai în aval. Pe hărțile vechi se evidențiază abundența erorilor, a corecturilor sau adăugirilor ulterioare.

Fig.75. Valea Crângului pe „Théatre de la guerre actuelle, en Allemagne, en Pologne et en Turquie. n19, Valakie, Brancovani” 1:900 000 (1807). Alte așezări: Fântânele (Fontena), Apostolache, Zeletin, Vărbila trecută prea la nord (Burbila), Buzău (Busco), Parepa-Rușani (Rusi), Ciorani, Drăgănești, Zănoaga, Ploiești (Gloesti), Gherghița cu statut de târg principal – ceea ce nu mai era cazul în sec. al XIX-a (deci harta folosește surse mai vechi).

Fig.76 Pe o hartă a lui Flemming 1:580 000 (1884) apare satul Fântânele în varianta sa modernă, la plural (Fontinelile).

Harta Valahiei Mari sau Harta Specht, după numele autorului (1790), este prima reprezentare cartografică la scară mare pe care apar detaliați Urlații. Pe lângă valoarea sa informativă și științifică, aceasta are și un profund caracter artistic. Estetica deosebită îi este dată de cromatica bine aleasă (bej, sepia, roșu, gri, verde, albastru), stilul hașurii reliefului sau al textului toponimelor.

Fig.77. Urlați pe Harta Specht (1790) (Întreaga hartă, într-o altă variantă, aici)

Casele sunt reprezentate prin mici poligoane roșii. Cu verde apar gospodăriile. În afară de zona centrală și Valea Bobului, alte sate componente trecute sunt Valea Mieilor, Valea Pietrei (Stiuporest), Valea Crângului-Mărunțiș, Valea Seman. Câteva aspecte interesante: toți versanții superiori de la Valea Nucetului și până la Valea Seman erau împăduriți. La fel întreaga jumătate superioară a versantului de la Valea Pietrei, unde pădurea începea chiar din hotarul satului. Viile erau în special pe versanții de la Valea Mieilor, Valea Seman-Valea Urloi.

Charta României Meridionale a lui Szatmary (1864) este o altă sursă nesecată de informații calitative. Prin acuratețea geografică și volumul toponimelor, fără îndoială Harta Szatmary depășește Harta Specht, însă la capitolul estetică stă puțin mai rău, fiind dificilă uneori diferențierea utilizării terenurilor. Geodeclivitatea este sugerată prin hașuri, iar Vârful Merezu este trecut din nou, la fel ca pe Harta Specht.

Fig.78. Urlați pe Harta Szatmary (1864) (Întreaga hartă aici)

Hӑrţile austriece au fost construite în cadrul celei de a treia campanii de ridicări topografice a militarilor Imperiului Habsburgic, mӑsurӑtori începute în anul 1869. Au la bază datumul Sf. Ana 1840, datum referenţiat la elipsoidul Bessel 1841, adoptat în Imperiul Habsburgic începînd cu anul 1869. Teritoriul actual al României este acoperit de un număr de 40 foi de hartă. Urlaţii fac parte din foaia 44˚ 46˚ KEZUI–VASARHELY. Numele foii de hartă este dat de valoarea meridianului central + paralela centrală + numele celei mai importante localităţi conţinute. Dimensiunea foii este de 1˚lat/1˚long și prezintă un caroiaj geografic trasat din 15 în 15 minute. Longitudinea este exprimată faţă de meridianul Ferro (östlich v Ferro).

Foaia Urlațiului a fost realizată în 1910 pe baza ridicărilor din 1905. În ciuda scării sale medii (1:200 000), ea surprinde totuși mai multe detalii geografice foarte valoroase: bisericile, multe drumuri, ariile cu clӑdiri, anumite microforme de relief.

Fig.79. Urlați pe harta austriacă (1910).

Fig.80. Urlați pe harta austriacă (1910), cu limita actuală a UAT-ului. O încercare personală din anul 2012.

Combinaţia cromatică favorizeazӑ citirea şi extragerea informaţiilor, fiind în concordanţӑ perfectӑ cu gradul de detaliere. Albastrul rȃului şi maronul reliefului fac contrast, evidenţiindu-se unul pe celӑlalt. Maronul, albastrul şi verdele pӑdurii sunt dominate de negru, aceastӑ ierarhizare cromaticӑ fiind similarӑ cu ierarhizarea naturalӑ a elementelor reprezentate (drumurile, clӑdirile, cotele sunt situate deasupra reliefului sau a rȃului). Textul scris tot negru reprezintӑ încӑ un plus.

Fig.81. Centrul orașului.

Tehnica de reprezentare a reliefului este eficientӑ şi esteticӑ, bazȃndu-se pe haşurare în lungul declivității şi pe îngroşarea haşurii în funcţie de valoarea pantei. Astfel, de la primul contact vizual se identificӑ versanţii şi arealele slab înclinate (cȃmpie, terase, interfluviile rotunjite). Se pot identifica vӑiugile şi interfluviile secundare. Microformele sunt canalurile torenţiale continuate în cȃmpie, frunţile de terasӑ, malurile de albie. Vârfurile și alte cote sunt simbolizate prin cercuri sau triunghiuri.

Fig.82. Cele patru vӑi mari, reprezentate prin haşuri, vӑi care dau şi denumirea satelor cu statut de localitӑţi componente: v. Nucetului, v. Crȃngului, v. Urloi, v. Seman (de la V la E).

Hidrografia o constituie doar Cricovul, însă excelează prin gradul de detaliere a meandrelor. În privința vegetației, sunt reprezentate doar arealele forestiere, dar într-un mod plăcut şi negeneralizat – apar şi pȃlcurile de pe valea Nucetului sau valea Urloi.

Prin poligoane negre sunt cartate ariile cu clӑdiri și bisericile prin semne specifice. Sunt mai multe categorii de drumuri: naţional, judeţean, local, vecinal. Morile, crucile de hotar și fântânile cu cumpănă sunt și ele omniprezente.

Planurile Directoare de Tragere care cuprind orașul au fost realizate în 1930 de Serviciul Geografic al Armatei pe baza ridicărilor din teren efectuate în anii 1896 și 1897. Spaţiul urlӑţean apare pe douӑ foi de hartӑ. Acestea prezintӑ caroiaj kilometric de 1/1 km și au denumirile PLANUL DIRECTOR DE TRAGERE URLAŢII 4350 şi PLANUL DIRECTOR DE TRAGERE TOMŞANI 4349. Dimensiunea foilor este de 15 km/10 km.

Sunt hărți topografice detaliate și precise, la scară mare, 1:20 000, permițând surprinderea multor amănunte foarte valoroase oricărui studiu istorico-geografic. Se pot reproduce, în mediu SIG, extinderea ariilor construite, a viilor sau pӑdurilor. Se pot face cartӑri ale reliefului și se pot identifica toponimele dispӑrute sau modificate ulterior. Punctul slab este dat de tonurile alb-negru, combinaţie oarecum dezavantajoasă citirii și extragerii informaţiei, deoarece nu ierarhizeazӑ vizual elementele.

Fig.83. Orașul Urlați pe Planurile Directoare de Tragere (1930).

Fig.84. Orasul Urlați pe Planurile Directoare de Tragere (1930), cu limita actuală a UAT-ului. O încercare personală din anul 2012.

Oiconimul folosit este Urlații. Pluralul articulat îl găsim și la alte localitӑţi componente (Arioneştii, Jercӑlӑii) sau apropiate (Rotarii, Moceştii, Şoimeştii, Sudiţii). Prezintӑ multe alte toponime interesante și spectaculoase, unele îngropate de timp. La Fata Mortӑ stӑ scris în Dl. Urloiu (Dl. Scoruş); La Teiul Mare este un vȃrf deasupra vӑii Nucetului, pe care îl ocolește drumul ce urcă de la Orzoaia la Steaua; Fȃntȃna Florei înrӑdӑcinatӑ în memoria colectivӑ actualӑ sub forma “Fȃntȃna Florii”. Nu știm dacă fântâna este a lui Florea sau a Floarei, adică numele celui care ar fi făcut-o, ori este un simplu fitonim.

Relieful este cartografiat prin curbe de nivel cu echidistanţa de 10 m şi de 5 m în ariile cu pantӑ redusӑ, prin haşuri în cazul frunţilor de terasӑ, malurilor de albie, ravenelor și torenţilor şi prin semne convenţionale (patul albiei cu puncte, cotele altimetrice).

Fig.85. Cricovul Sărat la Valea Pietrei, reprezentarea reliefului. Se pot identifica albia majorӑ (punctat), malurile de albie şi frunţile de terasă (haşuri), versanţii (curbe de nivel) cu vӑiugi torenţiale.

Hidrografia apare cu un grad prea mare de generalizare comparativ cu scara hӑrţii. Cursul Cricovului se prezintă printr-o linie dublӑ sinuoasӑ de egalӑ lӑţime, fӑrӑ ostroave, fӑrӑ îngustӑri, fӑrӑ lӑrgiri ale talvegului. Apele de versant sunt linii întrerupte, trasate abstractizat la ondulaţiile curbelor de nivel, de multe ori fӑrӑ micromeandrӑri.

Viile, pӑdurea, arborii izolaţi servind ca repere, zonele mlӑştinoase presӑrate cu stuf rar sunt elementele vegetației. Simbolistica deficitarӑ (ariile împӑdurite printr-o linie închisӑ) şi absenţa culorilor constituie impedimente în extragerea informaţiei despre vegetaţie. Sunt reprezentate gospodӑriile şi clӑdirile, şoseaua naţionalӑ, judeţeanӑ, vecinalӑ, comunalӑ, drumuri de exploatare, stȃlpii de telegraf, stȃlpii de telefon, linia aerianӑ de exploatare.

Fig.86. Centrul pe Planul Director.

Hărţile topografice militare sovietice (1972). Spațiul urlățean este cuprins pe douӑ foi de hartӑ, despӑrţite de paralela de 45˚ lat. N. Denumirile acestora sunt I-35-113-(1972) și I-35-101-(1972), cu dimensiunea de 20’lat/30’long. Caroiajul kilometric este trasat din 2 în 2 km. Scara 1:100 000 este optimă detalierii. Cromatica îngreuneazӑ citirea, deoarece roşul folosit excesiv (probabil şi din oarecare considerente politice) evidenţiazӑ obsesiv anumite elemente (relieful, drumul principal din oraş) şi le eclipseazӑ pe celelalte, inclusiv textul.

Fig.87. Orașul Urlați pe harta sovietică (1972).

Fig.88. Centrul orașului pe harta sovietică.

Curbele de nivel au echidistanța principală de 100 m și cea secundară de 20 m. Liniile zimțate surprind formele abrupte (malurile şi frunţile teraselor, malurile canalurilor de scurgere torenţiale). Valoarea informaţionalӑ este în concordanţӑ cu scara hӑrţii. Estetica deficitarӑ însă poate cauza erori de interpretare:

Fig.89. Marcarea unor canaluri torenţiale în dreapta (prin culoare roșie şi simbolisticӑ agresivӑ vizual) şi a unor frunţi de terasӑ ale Cricovului în stȃnga imaginii. Se poate concluziona în mod eronat cӑ vӑiugile din dreapta sunt mai importannte, mai dezvoltate în lӑţime sau adȃncime decȃt albia Cricovului.

Hidrografia este reprezentatӑ prin Cricovul Sӑrat (cu meandrӑri, îngustӑri, despletiri) şi cursuri de apӑ nepermanente de pe versanţi. Pӑdurile (nuanţӑ verde) şi viile sunt reprezentate bine, în concordanţӑ cu cerinţele scӑrii hӑrţii. Sunt prezentate generalizat, prin poligoane negre, ariile cu clӑdiri. Harta reprezintӑ o foarte bunӑ sursӑ de refacere a extinderii intravilanului, însӑ nu oferӑ informaţii despre clӑdirile importante, cu excepţia bisericilor. Apar mai multe categorii de drumuri: naţional, judeţean, local, vecinal.

Hărțile topografice din anii 1955 (1:250 000) și 1975 (1:25 000) reproduc spațiul geografic din perioada socialistă, fiind și ele extrem de valoroase. Așezările omenești apar cu galben/portocaliu, pădurile cu verde, relieful prin curbe de nivel și cote, apele cu albastru etc. Apar căile de comunicație, rețelele de electricitate și multe alte informații. De observat morfologia urbană din zona centrală - str. 1 Mai, radical modificată în ultima parte a regimului socialist, prin desproprietărirea forțată a locuitorilor pentru a face loc blocurilor de locuințe.

Fig.90. Urlați pe harta topografică 1:250 000 (1955).

Fig.91. Urlați pe harta topografică 1:25 000 (1975).

CONCLUZIE. Analiza propusă aici a vizat cu precădere istorisirile mai puțin cunoscute, dar fascinante, care deschid orizontul cultural al locuitorului urban contemporan, asaltat de grijile cotidiene. Nu am insistat asupra faptelor și locurilor arhicunoscute. Nu am reluat descrierea unor lăcașuri de cult sau obiective turistice: Schitul Sf. Maria cu bisericuța de lemn de la Jercălăi, cramele, clădirile istorice din centrul orașului, monumentele istorice ș.a.m.d. Despre ele și nu numai, găsiți curiozități în alte surse sau articole de-ale mele. De aceea, vă invit să consultați cu interes categoria URLAȚI.

V.Rețeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică a întregii zone aparține bazinului hidrografic al râului Ialomița, cu afluentul său pe partea stângă, Vricovul Sărat, cu un bazin hidrografic de 675 kmp.
Debitul râului este în legătură directă cu cantitatea de precipitații căzută în bazinul hidrografic. În perioadele secetoase, debitul este foarte mic, iar în cuprinsul albiei apar numeroase eflorescente saline, datorită aportului de apă sărată adusă de alte pârâuri afluente, cum ar fi Sărata, Sărățelul, Matița. Apa râului Cricovul Sărat este, de asemenea, parțial contaminată cu reziduuri petrolifere din perimetrele de exploatare a hidrocarburilor.
În afara râului Cricov, în teritoriu mai sunt o serie de văi torențiale, care nu au debit permanent: Valea Nucetului, Valea Bobului, Valea Urloii, Valea Semanului, Valea Crângului, pe partea stângă a Cricovului și Valea Petrei, pe partea dreaptă.
Din punct de vedere hidrogeologic, teritoriul localității este deficitar în ceea ce privește straturile acvifere, din cauza structurii anticlinale care ocupă zona dealurilor carpatice.
Acumulări importante de ape freatice apar în zona câmpiei de subsidență unde nivelul hidrostatic se ridică până la circa doi metri.

VI.Clima

Clima este temperat-continentală, specifică dealurilor subcarpatice și caracterizată prin ierni blânde și veri moderate calde, cu umiditate relativă suficientă. Orașul este situat într-o zonă cu climat caracterizat prin următoarele valori :

Temperatura medie anuală este de + 10 °C
Temperatura minimă absolută este de - 29 °C
Temperatura maxima absolută este de + 39,4 °C
Temperatura medie multianuală a aerului în lunile ianuarie și iulie este de 30 °C, respectiv + 22 °C
Adâncimea de îngheț: Cca. 0,90 m
Vânturile dominante bat din N, N-E și E.

Zona în care se află situat orașul Urlați este favorabilă din toate punctele de vedere dezvoltării agriculturii, viticulturii și pomiculturii.
În ultimii ani, regimul climatic a înregistrat pe perioada verii temperaturi foarte ridicate, iar iernile au fost secetoase și calde. Această schimbare de climă este caracteristică întregii țări, întregului continent, datorită efectului de seră, ajungându-se la schimbarea caracteristicilor climaterice din cele specifice unei clime temperat-continentale în cele corespunzătoare tipului de climă ecuartorială. Totuși, poziția geografică a orașului are efecte benefice asupra climei acestuia, dealurile ce îl înconjoară formând un adevărat „scut” de
protecție împotriva intemperiilor.
În urma studiilor efectuate cu ani în urmă, s-a constatat că orașul, prin condițiile sale medio-climatice comparabile cu cele ale altor orașe turistice din județul Prahova și prin poluarea redusă, este un areal deosebit pentru dezvoltarea construcțiilor de locuințe, pentru cei care doresc să trăiască într-un mediu curat, nepoluat sub nici o formă.

VII.Date seismice

Conform SR 11.100/93, Urlați se încadrează în zona seismică de gradul 9, pe scara MSK, unde indicele corespunde unei perioade de revenire de 100 de ani.
Conform reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică”, orașul se situează în zona cu valoarea de vârf a accelerației gravitaționale a terenului a=0,32g, pentru cutremure cu interval mediu de recurență IMR=100 ani cu perioada de colt a spectrului de răspuns Tc=1,6 sec.

VIII.Factorii naturali de mediu

În urma analizelor efectuate s-a constatat ca acești factori nu prezintă un grad accentuat de degradare, iar intervențiile care pot îmbunătăți mediul înconjurător sunt: ecologizarea terenurilor afectate de activitățile industriale și includerea lor în peisajul zonei, modernizarea proceselor tehnologice; reorganizarea depozitelor de deșeuri pe baze ecologice; lucrări specifice de amenajare a terenurilor afectate de inundații și de alunecări de teren.

Calitatea apei

Din punct de vedere hidrografic teritoriul localității este situat pe malul stâng al râului Cricovul Sărat, acesta fiind afluentul de stânga al râului Prahova.
Râul Cricovul Sărat are o lungime de 81 km. Debitul mediu multianual al râului Cricovul Sărat este de 2.20 mc/s. Debitul maxim se realizează obișnuit în aprilie, iar cel minim, în septembrie sau octombrie, volumele scurse reprezentând 16-18% și, respectiv 4-5% din cel anual.
Pânza freatică înregistrează adâncimi diferite, în funcție de formele de relief. Râul Cricovul Sărat, care adună apele de pe 629 km² și primește pe dreapta afluenții: Salcia, Chiojdeanca, Lopatna, iar pe stânga Lapoș, Mireș, Pârâul Sărat și Cricovul Sărat.
În zona superioară, Cricovul primește ape sărate din pâraiele ce se formează în dealurile învecinate. Aceste dealuri ascund în subsol și uneori chiar la vedere depozite de sare. Apa sărată care se varsă în Cricov îi dă și numele, dar și o calitate nedorită, este o apă „rea" la gust și nu prea bogată în pești. De fapt, în zonele superioare, peștii nu se găsesc decât în afluenții săi dulci, iar către vărsare apar și cei obișnuiți apelor dulci de câmpie, dar sunt puțini și nedezvoltați.
Din cauza conținutului ridicat de sare, apa sa nu este bună nici pentru irigații.
Întreținerea cursurilor de apă are o importanță deosebită, reprezentând o măsură preventivă de apărare împotriva inundațiilor, constituind în același timp un obiectiv care trebuie să fie permanent în atenția factorilor responsabili de la nivel local.
Pe de altă parte, multe dintre gospodăriile orașului (în special cele situate în zone în care nu există rețea de canalizare) deversează reziduurile și apele uzate în canalele pluviale, apa deversându-se direct în râul Cricovul Sărat, fapt ce conduce la poluarea apei acestuia. Evacuările rezultate din activitățile gospodărești pot afecta și pânza freatică.

Calitatea solului

Cu toate ca agricultura se practică la o scară intensivă la nivelul localității, nivelul de poluare cu nitrați se încadrează în limitele admise.
Utilizarea unor produse reziduale de origine animală pentru creșterea fertilității solului este o practică veche. Dar utilizarea incorectă, precum și depozitarea sau evacuarea necontrolată a acestor produse poate atrage efecte puternic negative asupra solului. În zona gospodăriilor rurale individuale (periferia orașului) s-a produs din timpuri vechi o dezvoltare a efectivelor zootehnice care generează cantități importante de dejecții animaliere – deșeuri.
Acestea sunt acumulate în platformele de gunoi sătești direct pe sol, fără amenajări de protecție a mediului. Impactul asupra mediului se resimte prin ocuparea terenurilor agricole și impurificarea pânzei de apă freatică. Astfel, amenajarea unor platforme pentru depozitarea dejecțiilor animaliere este extrem de necesară pentru asigurarea unei bune protecții a solului în zonă.
O sursă de poluare a solului o constituie și depozitarea necontrolată sau necorespunzătoare a deșeurilor.

Calitatea aerului

Studiile recente au dovedit impactul negativ major al gazelor cu efect de seră ce provoacă încălzirea globală și fenomenele meteo extreme, ce culminează uneori cu dezastre naturale sau pagube economico-sociale majore.
Mulți factori determinanți ai schimbărilor climatice sunt poluanți cunoscuți ai aerului. Măsurile ce au ca scop reducerea emisiilor de carbon negru sau de precursori de ozon sunt benefice atât pentru sănătatea umană, cât și pentru climă. Gazele cu efect de seră și poluanții aerului provin din aceleași surse de emisii. Astfel, există potențiale beneficii care pot fi obținute prin limitarea gazelor cu efect de seră sau a poluanților atmosferici.
Se consideră că dioxidul de carbon ar putea fi cel mai puternic factor favorizant al încălzirii globale și al schimbărilor climatice, însă nu este singurul.
Mulți alți compuși gazoși sau solizi, cunoscuți drept „factori determinanți ai schimbărilor climatice”, au o influență asupra cantității de energie solară reținută de pământ și asupra cantității reflectate înapoi în spațiu. Printre acești factori determinanți se numără principalii poluanți ai aerului, precum ozonul, metanul.
Particulele sunt un poluant complex. În funcție de compoziția lor, acestea pot avea un efect de răcire sau de încălzire asupra climei locale sau globale. Unele dintre particule se depun o dată cu ploaia sau zăpada sau pur și simplu aterizează pe suprafața pământului.
În condiții de încălzire, carbonul poate fi eliberat din biomasa aflată în putrefacție, fie sub formă de dioxid de carbon, fie sub formă de metan. Metanul este un gaz cu efect de seră de peste 20 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon.
Emisiile de metan provin de la activitățile umane (în special agricultură, producția de energie și gestionarea deșeurilor) și din surse naturale. Odată eliberat în atmosferă, metanul are o durată de viață de aproximativ 12 ani.
În evaluările Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbări Climatice la nivel european – organismul internațional înființat pentru evaluarea schimbărilor climatice – prevede o scădere a calității aerului în orașe în viitor, din cauza schimbărilor climatice.
Prezența particulelor solide în atmosferă influențează negativ transparența aerului, favorizează încălzirea aerului prin acumularea unei părți din căldura solară și modifică regimul precipitațiilor.

IX.Infrastructură de transport

Orașul este situat la 23 de km față de muncipiul Ploiești, are legături în teritoriu prin intermediul drumurilor județene DJ 102C Albești-Cislău (DN 1B – Ploiești-Buzău) și DJ 102K (Urlați – Mizil – Drumul Vinului).
Drumurile comunale DC 67 (Urlați-Valea Mieilor), DC 70B (Urlați – Valea Urloii), DC 149 (DC 67 Arioneștii Vechi-Arioneștii Noi-Valea Pietrei-Orzoaia de Jos-Orzoaia de Sus-Jercălăi), DC 153 (Cherba-Valea Seman) au devenit străzi între cartierele orașului, conform noii împărțiri administrative.
Circulația majoră din localitate se desfășoară de-a lungul drumului județean DJ 102C, care colectează traficul de pe întreaga vale a Cricovului Sărat și totodată constituie un racord la axa majoră rutieră Ploiești-Buzău, iar transportul în comun se face tot de-a lungul acestei axe locale.
În ultimii ani, s-au făcut numeroase investiții în întreținerea și modernizarea infrastructurii de transport. Cu toate acestea, sunt încă multe străzi și drumuri locale care necesită lucrări de modernizare.
Lungimea totală a străzilor orășenești (la 31.12.2014) – cca. 101 km, din care : - modernizate (asfaltate) – 95 km; - nemodernizate (pietruite/de pământ) – 6 km.
În prezent în oraș sunt amenajate 750 locuri de parcare în regim public.
Transportul public de persoane interjudețean Urlați – celelalte localități vecine - municipiul Ploiești, orașul Mizil și comunele Albești Paleologu, Valea Călugărească, Bucov, Iordăcheanu, Gornet Cricov, Apostolache, Tătaru, Lapoș, Sîngeru, Salcia, Chiojdeanca, Ceptura - este asigurat de mai mulți operatori economici, cu mașinile din dotare - autocare, autobuze, microbuze. Pe teritoriul orașului sunt amenajate 11 stații publice de transport călători.

X.Date demografice

Reperele demografice reprezintă elemente de interes major pentru definirea obiectivelor strategice pe termen mediu și lung.
Densitatea populației în orașul Urlați este de 241,38 locuitori/kmp, situându-se peste media pe județ (161,77 locuitori/kmp).
După etnie, locuitorii sunt în proporție de peste 94% români, 6% reprezentând populația de etnie romă sau alte etnii (maghiară și alte naționalități).
La ultimul recensământ, comparativ cu recensământul anterior, se semnalează o ușoară scădere, valorile negative ale sporului natural, conjugate cu soldul migrației externe ducând la o diminuare a populației orașului. În 2002, populația era de 11.776 persoane, iar în 2011, de 10.541 persoane.
La 1 ianuarie 2020, din datele Direcției Județene de Statistică, Urlațiul avea 11.566 persoane, în următoarele categorii de vârstă:

Tabel nr.1 Populația din orașul Urlați pe grupe de vârstă

Populația după domiciliu din care Masculin/Feminin	Număr persoane
Total	11566
Masculin	5679
Feminin	5887
0- 4 ani	600
Masculin	331
Feminin	269
5-9 ani	588
Masculin	292
Feminin	296
10-14 ani	675
Masculin	336
Feminin	339
15-19 ani	598
Masculin	306
Feminin	292
20-24 ani	585
Masculin	276
Feminin	309
25-29 ani	655
Masculin	346
Feminin	309
30-34 ani	988
Masculin	519
Feminin	469
35-39 ani	883
Masculin	486
Feminin	397
40-44 ani	1000
Masculin	514
Feminin	486
45-49 ani	976
Masculin	518
Feminin	458
50-54 ani	858
Masculin	414
Feminin	444
55-59 ani	629
Masculin	281
Feminin	348
60-64 ani	772
Masculin	371
Feminin	401
65-69 ani	616
Masculin	285
Feminin	331
70-74 ani	443
Masculin	180
Feminin	263
75-79 ani	272
Masculin	107
Feminin	165
80-84 ani	247
Masculin	69
Feminin	178
85 ani și peste	181
Masculin	48
Feminin	133

De vârstă depind toate aspectele activităților economice, sociale, culturale ale comunității, în principal pentru planificarea activităților educaționale, estimarea modificărilor posibile în plan teritorial, planificarea și prognoza utilizării forței de muncă, organizarea activității de servicii, organizarea activității de ocrotire a sănătății populației, specificul consumului.
Ca fenomen demografic, natalitatea se refera la ponderea născuților - vii în cadrul unei populații. Natalitatea este determinata de un complex de factori biologici, sociali, economici, politici, culturali etc. În anul 2020, din datele DJS, s-au născut 107 copii în Urlați.
Mortalitatea se referă la decesele din cadrul unei populații.
Probabilitatea de deces într-o anumita perioadă de timp este influențată de mai mulți factori: vârstă, sex, ocupație și categorie socială. Incidența deceselor dezvăluie multe aspecte referitoare la condițiile de viață și de îngrijire a sănătății la nivelul populației. În 2020, au fost înregistrate 140 de decese.
Populația la 1 ianuarie a fost calculată prin metoda componentelor, folosind surse de date administrative pentru migrația externă. Aceste surse nu acoperă întregul fenomen migratoriu, mai ales la nivelul emigrației. Ca atare, există o subevaluare severă a acestui fenomen.
Conform datelor raportate de starea civilă, cei necăsătoriți, văduvii și cei divorțați reprezintă o categorie mai numeroasă decât cei căsătoriți și cei ce trăiesc în uniune consensuală.

XI.Forța de muncă

Structura forței de muncă este în strânsă legătură cu dinamica populației și constituie o premisă importantă în atragerea investițiilor și dezvoltarea durabilă a unei localități.
Numărul salariaților din oraș la nivelul anului 2019 a fost de 2779 persoane, iar cel al șomerilor a fost de 80 persoane. La 1 ianuarie 2021, erau înregistrați 90 de șomeri, din care 38 bărbați și 52 femei.
Datele statistice arată că în toate domeniile cu excepția serviciilor (comert, învățământ, sănătate, asistență socială și administrație publică), populația ocupată a înregistrat scăderi.

XII.Potențialul economic

Urlați a fost singurul centru economic pentru Valea Cricovului Sărat, până în 1990. Economia se baza pe dezvoltarea industriei de textile, industriei, petroliere, agriculturii. În cadrul societăților economice lucrau atât cetățeni ai orașului, cât și cei ai comunelor învecinate, situate pe valea Cricovului. După 1990, declinul economic a fost puternic, determinat de desființarea societăților economice consacrate până atunci.
Ultimii ani înainte de pandemia covid-19 au însemnat un reviriment economic al localității. Au apărut investitori care au dorit să deschidă aici afaceri.
Urlați face parte din renumita regiune podgorie Dealul Mare, fiind situat pe Drumul Vinului, unul dintre cele trei drumuri care traversează județul de la est la vest, ce străbate podgorii și poposește la diferite atracții turistice.
Cum drumul îmbină agroturismul cu turismul cultural, trebuie precizat faptul că pe raza orașului Urlați se află unele dintre aceste puncte de atracție culturală: Conacul Bellu, Mânăstirea Jercălăi, Crama Urlățeanu.
Pe raza localității își desfășoară activitatea societăți economice cu profil de producție în domeniul panificației, agricol, servicii: întreținere și reparații mașini și utilaje agricole, depozite de materiale de construcții, colectarea și prelucrarea produselor viticole. Nota predominantă o reprezintă societățile din panificație, tehtile, industria alimentară, dar și construcțiile.
Conform informațiilor furnizate de DJSP, numărul întreprinderilor active în anul 2018 (ultimele date disponibile) este de 216, în creștere față de anul 2017, cu un procent de 6,93%.
Aproape 35% dintre societățile înregistrate în orașul Urlați au domenii de activitate predominante în sectorul terțiar, respectiv prestează activități de comerț.
La nivelul situației actuale, potențialul orașului este pus în evidență de situarea sa în aglomerarea urbană a municipiului Ploiești (cu potențe de dezvoltare doar parțial valorificate) și prezența unor resurse în teritoriu (resurse turistice și culturale, fond funciar agricol important, rezerve naturale).

XIII.Turism și cultură

Prin cultură se poate construi o imagine a orașului, care să promoveze valori autentice și competitive, o apropiere a fenomenului cultural de comunitatea locală beneficiară. In prezent, in ansamblul vieții culturale urlățene, o importantă activitate o desfășoară Casa de Cultură, prin spectacole, ateliere ,expoziții desfășurate. În ultimii ani, s-a remarcat o încercare de a se asigura revigorarea identității culturale, a întregii văi a Cricovului Sărat.
Orașul dispune de o bibliotecă orășenească, care beneficiază de un fond de carte învechit însă, ce trebuie modernizat. Până în anul 1990 exista și un cinematograf, dar din cauza costurilor și ineficienței, acesta a fost desființat.
Conacul Bellu este situat într-un frumos și pitoresc parc, fiind un important muzeu, ce concentrează în bogatul său patrimoniu piese de o remarcabilă valoare din colecția Alexandru Bellu, fotograf si etnograf renumit, al cărui unchi, Baronul Barbu Bellu, ministru de Justiție în timpul guvernării lui Alexandru Ioan Cuza, a donat terenul pentru cimitirul-muzeu Bellu din capitală.
Monument de arhitectură în stil românesc de la mijlocul secolului al XIX-lea, Conacul adăpostește un patrimoniu mixt de etnografie și artă. Mobilierul a aparținut odinioară familiei Bellu și este completat de o bogată colecție de artă plastică (tablouri, litografii, sculpturi), cărți rare în ediții de lux, icoane, candelabre, sfeșnice, vase orientale, faianță, obiecte personale și bijuterii. Deschis încă din1953, muzeul evocă atât epoca apusă a familiilor boierești, cât și puternica lor legătură cu specificul locurilor și arta populară.
Mânăstirea Jercălăi - aici se afla Schitul Sfânta Maria cu bisericuța lui de lemn, în formă de corabie. Bisericuța este un monument de arhitectură cu o istorie deosebită,fiind mutată de trei ori în cei 300 de ani de dăinuire. Construită la 1731 de către meșteri populari din satul Luieriu (Mureș), a fost mutată după un timp la Toplița (Harghita). Acolo, a fost remarcată de Regina Maria, căreia i-a plăcut foarte mult și, ca urmare, a fost mutată în 1928 lângă cetatea Bran (Brașov), reședința regală la acea vreme. În 1956, fiind amenințată cu distrugerea de către demnitarii acelor vremuri, biserica a fost mutata de la Bran Ia Urlați-Jercălăi de către cel care a devenit mai târziu PlFP Patriarh Teoctist.
Sol al artei transilvănene pe meleagurile Munteniei, biserica are o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă de la Sfântul Mormânt.
Este înscrisă pe lista monumentelor UNESCO și, în prezent, se află în stare de conservare, alături de ea fiind începute lucrările unei noi și impunătoare biserici, grație donațiilor credincioșilor din zonă și numeroșilor vizitatori.
Conacul Urlățeanu - construit in 1922, restaurat în 1999, oferă turiștilor posibilitatea de a vizita o cramă funcțională. Totodată, reface atmosfera autentică a unei vechi case boierești, care impresionează atât prin arhitectura proprie, cât și prin frumusețea domeniului pe care este situat. Conacul deține o cramă subterană în care se maturează vinul roșu în baricuri de stejar.
Biserica „Galbenă” cu hramul "Sf. Nicolae și Sf. Dumitru", din strada Nuferilor, cu o vechime de peste 240 de ani, a fost înălțată în anul 1761 de către Stan Urlățeanu. Denumirea de „galbenă” provine de la culoarea în care a fost zugrăvită, cea mai caldă, ardentă și care în limbajul heraldic semnifică înțelepciune. Din sistemul ei de construcție, cât și din urmele rămase dintr-un zid de incintă, specific lăcașurilor monahale, precum și din inscripția de pe frontispiciu, rezultă că, inițial, a fost o „sfântă și dumnezeiască mânăstire”, ulterior devenind biserica de mir a cartierului Arioneștii Noi. Inițial, monumentul a fost pictat în frescă, dar în anul 1888 fresca inițială a fost acoperită de pictura în ulei executata de G. Tattărăscu, pentru ca, în anul 1938, prin grija marelui istoric Nicolae Iorga, să se scoată la lumină, de sub pictura lui Tattărăscu, frescele primare. Portretul votiv îl reprezintă pe ctitor drept „vel serdar”, alături de „panița Sanda”.
Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea componentă Valea Seman, construită în anul 1753, cu console „în cap de cal", din lemn de stejar, nemaiîntâlnite în partea esticî a Munteniei.
Casa Domnească, situată în viile domnitorului Constantin Brâncoveanu, din Valea Crângului - un monument de arhitectură aflat în curs de restaurare. După tradiție, însă, construcția ar fi una dintre reședințele vremelnice ale domnitorului. Argumentele acestei ipoteze ar fi amplasarea sa în mijlocul fostelor vii vremelnice ale Brâncoveanului (de cca. 10 ha), într-un punct de unde se putea supraveghea întreaga vale a Cricovului Sărat; aserțiunile lui Radu Greceanu, în cronica vieții domnului, după care rezultă că toamna, „la culesul viilor”, domnul obișnuia să zăbovească prin vii câteva zile; faptul că, deși primise poruncă din partea vizirului să se oprească la Gherghița, „în gura Urlaților, la Albești s-au mutat”, stabilind aici tabăra militară și, nu în ultimul rând, faptul că în apropierea viei, în cartierul Mărunțiș, se află două cruci de piatră contemporane domniei sale.
Puțul Frumos din localitatea componenta Valea Mieilor, reconstruit în anul 1862 de către localnicul A. Dumitru Ștefan, cu o coloană de piatră din calcar, dotat cu roată și fus, fixate pe doi stâlpi de lemn și un jgheab, adăpostite de un mic pavilion.
Crucea de piatra de lstrița, situată pe strada Soarelui nr.14, ce a fost ridicată în vremea domniei lui C. Brâncoveanu "va leato 7206" (1697 - 1698)
Monumentul, din bronz, al eroilor din războiul pentru întregirea neamului (1916 - 1918) situat în centrul orașului.
Creșterea atractivității turistice a orașului poate contribui într-o mare măsură la dezvoltarea economică a acestuia. Din acest motiv, acesta este un punct important al strategiei administrației publice locale.

XIV.Sărbători și tradiții locale

Începând din 2004, în orașul Urlați se desfășoară, în primul week-end al lunii octombrie, evenimentul „Zilele Toamnei la Urlați”, organizat de Primăria și Consiliul Local Urlați, Asociația Intercom Cricov și Casa de Cultura Urlați.
Evenimentul este onorat cu prezența personalităților marcante ale vieții politice, sociale și culturale, de la nivel local, județean si central. În cele două zile de sărbătoare, se organizează standuri expoziționale cu produse de vinificație, fructe și legume, flori, produse de artizanat, miere, brânzeturi etc. Sărbătoarea se încheie întotdeauna cu un foc de artificii, pentru a cinsti cum se cuvine roadele pământului, dar și pe cele ale celor mai harnici gospodari.
O altă sărbătoare cu specific local este Târgul Anual de Sfântul Ilie.
Locuitorii de pe Valea Cricovului păstrează o tradiție veche de peste un secol. În fiecare an, de Sfântul Ilie, mii de oameni se adună la târgul din care nu lipsesc meșteșugarii autohtoni și micii producători artizanali.

XV.Fondul locativ

Fondul locativ pe forme de proprietare se divizează astfel:

fondul locativ public - fondul locativ care se află în proprietatea statului si în administrarea întreprinderilor de stat;
fondul locativ privat - fondul care se află în proprietatea cetățenilor (case de locuit individuale, apartamente si case de locuit privatizate și fondul care se află în proprietatea persoanelor juridice, construit sau procurat prin mijloace proprii);
fondul locativ cu forma de proprietate mixtă - fondul care se află în proprietatea personală, în proprietatea comună sau în cote-părți.

La nivelul localității sunt înregistrate 3993 de locuințe, cu o suprafață de 189.342 mp suprafață desfășurată, astfel:

locuințe în proprietatea statului - 35
locuințe în proprietate privată – 3958.

În 2019, au fost recepționate un număr de 25 de locuințe, construite de populație.
Fondul locativ a fost îmbunătățit continuu în ultimii ani, dar încă sunt zone ale orașului în care sunt în continuare necesare investiții în reabilitarea construcțiilor vechi.

XVI.Serviciile de sănătate

Pentru asigurarea sănătății umane, în orașul Urlați funcționează Spitalul Orășenesc Urlați, un spital public, cu personalitate juridica, de categoria a IV–a, care asigură permanent servicii medicale curative (spitalizare continuă), dar si sprijin pentru acțiunile de prevenție și promovare a sănătății. Spitalul Orășenesc Urlați este situat în partea de sud-est a orașului. Clădirile în care se desfășoară activitatea sunt construite în anul 1877, în sistem pavilionar și, inițial, au deservit vechiul Raion Cricov și, mai apoi, întreaga vale a Cricovului Sărat, funcționând de-a lungul vremii si ca spital de campanie, spital orășenesc, secție exterioară a Spitalului Orășenesc Mizil. Începând cu anul 2014, secțiile și compartimentele acestuia au fost comasate la adresa din Str. Independentei nr. 52, iar clădirea din Str. Orzoaia de Sus, nr. 144, situata la o distanta de cca. 800 – 1000 m, în care au funcționat Secțiile de Pediatrie și de Obstetrică - Ginecologie, a rămas în conservare, aici dorindu-se a se înființa Secția de recuperare si post-traumatică.
În fostul bloc materno-infantil, situat în Str. Orzoaia de Sus nr. 144, se află in execuție noua secție de recuperare medicală neuromotorie, reumatologică și post-traumatică a Spitalului Orășenesc Urlați, obiectiv realizat de Compania Națională de Investiții (C.N.I.), în cadrul “Programului național de
construcții de interes public sau social”, Subprogramul „Unități sanitare din mediul urban” și U.A.T. Orașul Urlați.
Spitalul deservește o populație cu grad ridicat de sărăcie, provenită dintr-un mediu rural, singura localitate deservită cu populație în creștere fiind Sângeru, unde populația este preponderent de etnie rromă, aproape în totalitate persoane neasigurate în sistemul de sănătate sau asistați social. Deși se pune accent pe principiul echității, construirea unui sistem care să răspundă la nevoile oamenilor si nu să acorde acces în funcție de localizarea geografică, apartenență culturală sau posibilitățile financiare, dintotdeauna, majoritatea pacienților care au beneficiat de serviciile Spitalului au provenit din acest teritoriu.
Analizând ponderea populației vârstnice (în vârstă de peste 65 de ani), conform datelor disponibile la adresa.www.insse.ro, se constată că aceasta este de cca. 17 39%, restul populației din teritoriu fiind o populație cu vârsta între 0 si 64 de ani.
Spitalul orășenesc Urlați funcționează cu următoarele secții: Medicina Internă, Compartiment Chirurgie Generală, din care 5 paturi Ginecologie, Compartiment Pediatrie, Laborator de analize medicale, Laborator de radiologie, Camera de gardă, Spitalizare de zi, 5 paturi.
Cabinete de consultații în Ambulatoriu Integrat:

Medicina Interna
O.R.L;
Dermatovenerologie;
Medicina Muncii;
Chirurgie Generala;
Obstetrica-ginecologie;
Pediatrie;
Psihiatrie;
Oftalmologie.

În locația Spitalului Orășenesc Urlați funcționează Substația Urlați a Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, instituție care colaborează cu echipajele de prim-ajutor ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova, precum și cu toate unitățile cu paturi ale rețelei sanitare publice din Prahova.
Totodată, în localitate funcționează patru cabinete medicale familiale, patru cabinete de specialitate – cabinete medicale stomatologice individuale.
Asistența socială presupune un ansamblu complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii si depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependență pentru prevenirea autonomiei si protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării si excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale si în scopul creșterii calității vieții. Pe plan local, rezultatele obținute în domeniul asistenței sociale sunt bune, urmărindu-se cu prioritate ca toate cazurile să fie rezolvate la nivelul Primăriei Urlați, fără a depăși termenele legale de soluționare a petițiilor. Primăria Urlați, prin compartimentul de specialitate, se preocupă ca, prin atragerea de sponsorizări si din alte surse legal constituite, să ofere un sprijin material familiilor aflate în dificultate.
Pe raza orașului Urlați funcționează trei unități de protecție pentru adulți, respectiv Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap, cu o capacitate de 175 locuri, Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap, cu o capacitate de 172 locuri, Centrul Pilot de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Handicap „Casa Rozei” Urlați, cu o capacitate de 50 locuri.

XVII.Educație

Rețeaua de învățământ în localitate este formată din:

Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă”
Școala Gimnazială „Cănuță Ionescu”
Grădinița cu program prelungit „Clopoțica”
Grădinița cu program normal Jercălăi
Grădinița cu program normal Valea Urloii.

Populația școlară era la nivelul anul școlar 2019-2020 la un număr de 2013 elevi. Dintre aceștia, 294 erau înscriși în grădinițe, 646 – în învățământul primar, 552 – în învățământul gimnazial, 452 – în învățământul liceal și 29 în cel profesional. În toate formele de învățământ, își desfășoară activitatea 99 de cadre didactice.

XVIII.Serviciile de utilitate publică

Alimentarea cu energie termică

În localitate nu există un sistem de alimentare cu energie termică, din cauza faptului că, după anul 1990, centralele termice ale blocurilor au fost desființate, fiecare apartament având propriile branșamente la rețeaua de alimentare cu gaze, apa etc. În cea mai mare parte, sistemele centralizate de distribuție a energiei termice nu au mai putut face față necesităților existente din cauza uzurii fizice și morale a echipamentelor și conductelor de transport și a lipsei resurselor financiare necesare atât pentru reparații capitale sau parțiale, cât și pentru întreținere.

Alimentarea cu gaze

Orașul Urlați este alimentat cu gaze pe axa nord – sud ce străbate orașul și care concentrează majoritatea populației și agenților economici. În ultimii ani, s-a extins rețeaua de alimentare cu gaze în cartierul Arioneștii Noi, dar s-a și reabilitat rețeaua din Urlați, în proporție de 80%, prin înlocuirea rețelei vechi și degradate, asigurându-se astfel presiunea, mai ales în sezonul rece.
Problema majoră cu care se confruntă orașul o constituie faptul că este alimentat cu gaz de sondă, captat din zăcămintele existente în zona. Operatorul este GDF SUEZ Energy Romania, DISTRIGAZ SUD REȚELE, lungimea rețelei de distribuție este de 37,2 km iar numărul abonaților racordați la rețea este de 2723.

Rețeaua de iluminat public

Rețeaua de iluminat public din orașul Urlați aparține SDFEE „Electrica Distribuție Muntenia Nord SA și are o lungime de circa 90 km (LES 20 kV = 24 km; LES 0,4 kV = 18 km; LEA 0,4 kV = 48 km). Din cele 2120 corpuri de iluminat, cele pe sodiu sunt 1250 bucăți, fluorescente 772 bucăți, economice 98 bucăți.
Sistemul de iluminat public cuprinde - Stâlpi iluminat public: 2 480 buc, Corp iluminat stradal LED 36W: 295 buc, Corp iluminat profesional 70 W: 1 055 buc, Corp iluminat profesional 110 W: 435 buc, Corp iluminat profesional 150 W: 225 buc, Corp iluminat profesional 250 W: 6 buc, Corp arhitectural 65 W: 108 buc, Puncte de aprindere / locuri de consum (NLC): 25 buc, Lungime rețea: 86000 ml.

Rețeaua de alimentare cu apă

În orașul Urlați, principala sursă de apă o constituie apa subterană, alimentarea cu apă realizându-se prin extragerea din puțuri forate. Exista șase puțuri forate, care asigură alimentarea cu apă în orașele Urlați și Mizil și în comunele Ceptura și Gornet Cricov. Apa extrasă din cele șase foraje refulează într-o conductă de aducțiune. Din conducta de aducțiune, în zona orașului Urlați există recordul pentru stația de apă Urlați. Aceasta cuprinde două rezervoare de 1.000 metri cubi fiecare și o stație de clorinare. Apa se încadrează în parametrii de potabilitate impuși de lege.
Rețeaua de alimentare cu apă are o lungime totală de 62,2 km. Din totalul de locuințe, puțin peste 70% sunt racordate la sistem.

Canalizarea

În prezent, rețeaua de canalizare este în curs de extindere pe toata raza localității. Se vor realiza 13,4 km de rețea și 1807 de racorduri.
Orașul Urlați este implicat, în parteneriat, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei – Prahova” în proiectul „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova”, finanțat prin POS Mediu 2007-2013.
Rețeaua de colectare a apelor pluviale din localitate este formată din șanțuri și rigole de scurgere a apelor pluviale, care sunt întreținute permanent în stare optimă de captare a apei pluviale, prin munca prestată în folosul comunității de către persoanele beneficiare de venit minim garantat. Odată cu realizarea proiectelor de modernizare a străzilor din orașul Urlați, se vor realiza și sistemele de canalizare pluvială aferente străzilor respective.

Spațiile verzi

Spatiile verzi din orașul Urlați sunt întreținute de Biroul Administrare Cimitir și Zone Verzi din cadrul Primăriei Urlați.

Situații de urgență

În Urlați, s-a înființat din anul 2007 Comitetul Local pentru Situații de Urgență, care are în subordine Serviciul Voluntari pentru Situații de Urgență, structurat pe cinci echipe de intervenție, în funcție de tipurile de risc având următoarele atribuții: intervenția la incendii, calamități naturale și catastrofe, atenționarea cetățenilor asupra unor măsuri preventive specifice în sezoanele de primăvară și toamnă, în perioadele caniculare și cu secetă prelungită sau când se înregistrează vânturi puternice, informarea cetățenilor, supravegherea activităților cu public numeros, întocmirea documentelor de organizare și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență, acordarea asistenței tehnice de specialitate conducătorilor de unități subordonate primăriei, dotarea cu mijloace și materiale necesare intervenției în caz de dezastre, participarea la acțiunile de prevenire și stingere a incendiilor

Cookie	Durată	Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics	11 months	Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analitice”.
cookielawinfo-checkbox-functional	11 months	Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcționale”.
cookielawinfo-checkbox-necessary	11 months	Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-urile sunt utilizate pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesare”.
cookielawinfo-checkbox-others	11 months	Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele”.
cookielawinfo-checkbox-performance	11 months	Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”.
viewed_cookie_policy	11 months	Cookie-ul este setat de pluginul GDPR Cookie Consent și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale.